„Dacă Joe Biden nu va mai candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, cum poate justifica păstrarea funcției de șef al statului,” s-a întrebat J.D. Vance, cel ales de Donald Trump ca vicepreședinte în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din Statele Unite care sunt programare în această toamnă. Scrutinul electoral tocmai a fost bulversat de o nouă veste-șoc, după tentativa de asasinat asupra lui Trump. De această dată, președintele încă în funcție Joe Biden este în centrul atenției, iar republicanii vor să-l trimită acasă cât mai repede.

Se înmulțesc vocile din partea membrilor Partidului Republican care îi cer lui Donald Trump să-și dea demisia înainte de termen, în frunte cu fostul președinte Donald Trump și vicepreședintele pe care l-a ales pentru alegerile din noiembrie, J.D. Vance. Acesta din urmă s-a întrebat pe rețeaua socială X.com (Twitter) cum ar mai putea Biden să justifice rămânerea în funcție până în data de 20 ianuarie 2025, când mandatul său ia sfârșit oficial.

„Dacă nu va participa în alegeri, [Biden] va arăta că Trump a avut dreptate când a spus că actualul președinte nu este capabil, din punct de vedere medical, să-și îndeplinească atribuțiile”, a spus Vance. De asemenea, Trump a comentat și el retragerea lui Biden și a reiterat că acesta nu este în stare să conducă, dar și că a ajuns președintele Americii doar prin „fake news și minciuni”.

Mike Johnson, reprezentantul partidului majoritar din Camera Reprezentanților, a declarat anterior deciziei lui Biden de a ieși din cursa electorală că un asemenea scenariu ar aduce după sine o adevărată ploaie de procese la nivelul fiecărui stat „unde acest lucru este posibil”.

Johnson a spus, conform Forbes, că ar putea fi ilegal în anumite state ca persoana care a obținut susținerea să candideze la alegerile prezidențiale din partea unui partid (prin procesul de votare din cadrul alegerilor primare) să fie înlocuit cu altcineva. Recent, Biden a fost confirmat prin votul a peste 14 milioane de delegați democrați în postura de prezidențiabil al partidului. Totuți, decizia finală se va lua în 19-22 august, atunci când are loc Convenția Națională Democrată (DNC). Atunci, printr-un proces complex, ar putea fi confirmată ca și candidată Kamala Harris, actualul vicepreședinte, sau altcineva.

Democrații se strâng în jurul lui Harris, dar cu câteva excepții marcante

Joe Biden însuși, într-un mesaj postat la scurt timp după anunțul inițial că nu va candida pentru cel de-al doilea mandat la Casa Albă, a declarat că o susține pe Kamala Harris pentru a primi candidatura. Harris a primit, între timp, mesaje de susținere și de la fostul președinte democrat Bill Clinton, dar nu și de la predecesoarea lui Mike Johnson, democrata Nancy Pelosi. Aceasta din urmă a postat un mesaj în care îi transmite mulțumiri lui Biden, dar nu se arată pro-Harris.

Șeful DNC-ului, Jaime Harrison, a spus că procesul de alegere a unui nou candidat va fi „organizat și transparent” și că partidul pe care-l reprezintă este acum „și mai unit, și mai pregătit pentru a-l înfrunta și învinge pe Donald Trump”. Totuși, republicanii consideră că Harris are cele mai mari șanse să intre în cursa electorală împotriva lui Trump, fostul președinte declarând că „Harris ar fi mai ușor de învins decât Biden”. Organizații care-l susțin pe Trump pare că vor demara oricum reclame în care o vor acuza pe Harris că ar fi ascuns starea reală de sănătate a lui Biden.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri