Ucraina are o poziţie clară conform căreia orice plan pentru încheierea războiului cu Rusia trebuie să aibă la bază dreptul internaţional şi să prevadă o pace justă, a declarat un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, ca reacţie după ce doi consilieri ai fostului preşedinte american Donald Trump au prezentat un astfel de plan, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Respectivii consilieri ai fostului preşedinte republican ce aspiră să ajungă din nou la Casa Albă după alegerile din noiembrie i-au prezentat acestuia acel plan, care să fie aplicat în eventualitatea în care Trump câştigă alegerile în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden.

Planul prevede că Ucraina ar urma să primească în continuare ajutor militar american doar dacă intră în negocieri de pace cu Rusia, care la rândul ei ar urma să fie atenţionată de o viitoare administraţie a lui Trump că, dacă refuză negocierile cu Kievul, atunci SUA vor spori ajutorul militar pentru Ucraina.

În reacţia sa, consilierul preşedintelui Zelenski a estimat că războiul nu se poate încheia fără ca Rusia să fie trasă la răspundere şi că o îngheţare a ostilităţilor de-a lungul actualei linii a frontului ar fi "stranie" în condiţiile în care Rusia a încălcat dreptul internaţional şi ocupă o parte a teritoriului ucrainean.

"Ucraina are o poziţie clară şi acesta este enunţată în formula de pace propusă de preşedintele Zelenski, este clar menţionat acolo că pacea poate fi doar justă şi pacea se poate baza doar pe dreptul internaţional", a indicat Mihailo Podoliak, după ce şi Kremlinul a reacţionat faţă de iniţiativa consilierilor lui Trump, reafirmând poziţia Moscovei conform căreia orice înţelegere cu Kievul trebuie să ţină cont de situaţia militară de pe teren.

Formula de pace propusă de Zelenski cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti. Rusia consideră aceste puncte ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască "noile realităţi de pe teren", respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

Într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respinsă între timp de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luna aceasta retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.

La fel ca înaintea lansării invaziei în Ucraina, Putin le-a cerut în plus ţărilor occidentale crearea unei noi arhitecturi de securitate. În decembrie 2021 Rusia a transmis puterilor occidentale un document care cerea retragerea trupelor NATO din Europa de Est, garanţii că Ucraina şi Georgia nu vor adera la NATO şi iniţierea de negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil. Occidentul a respins toate aceste cereri, răspunsul Rusiei fiind apoi atacul asupra Ucrainei.

Trump nemulțumit că Zelenski tot cere ajutoare

Donald trump(Sursa foto: Shutterstock)

Donald Trump l-a descris săptămâna trecută pe Volodimir Zelenski drept "cel mai bun agent de vânzări" din rândul politicienilor şi a sugerat că, dacă în noiembrie câştigă alegerile, ar putea sista ajutorul american substanţial pe care preşedintele ucrainean l-a obţinut din partea preşedintelui democrat Joe Biden.

"Cred că Zelenski este probabil cel mai bun agent de vânzări care a trăit vreodată în rândul politicienilor. De fiecare dată când vine în ţara noastră, el pleacă cu 60 de miliarde de dolari", a remarcat Trump la un miting de campanie desfăşurat pe 15 iunie în oraşul Detroit.

"Acum, iată partea frumoasă! El abia a plecat în urmă cu patru zile cu 60 de miliarde de dolari, ajunge acasă şi anunţă că mai are nevoie de încă 60 de miliarde. Asta nu se mai termină niciodată", a adăugat Trump, referindu-se de fapt la ajutorul militar şi financiar de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina aprobat de Congresul SUA în aprilie după o lungă dispută între republicani şi democraţi.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri