Pariurile sportive nu mai sunt apanajul exclusiv al oamenilor, prin urmare inteligența artificială poate face propriile ei predicții. Acestea sunt cu atât mai interesante cu cât campionatul de fotbal Euro 2024, care va începe peste numai câteva zile, pe data de 14 iunie, în Germania, așează la linia de start 24 de echipe, printre care și cea a României.

Astfel, o firmă specializată în tehnologie dedicată domeniului sportiv, Sportradar, a apelat la inteligența artificială pentru a vedea ce echipă are cele mai mari șanse de a câștiga acest turneu.

Astfel, după ce a simulat mai mult de 10.000 de meciuri, inteligența artificială a ajuns la concluzia că cele mai mari șanse de a câștiga competiția le are echipa Angliei (24%), aceasta câștigând, practic, 2400 din cele 10.000 de simulări făcute, după cum arată elblog.pl.

Apoi, pe locurile imediat următoare se clasează echipa Franței (1806 meciuri "câștigate" din cele 10.000 de simulări), Germania (1518), Portugalia (1047) și Spania (927).

La polul opus, echipa cu cele mai slabe șanse de a câștiga turneul este cea a Scoției, cu mai puțin de 100 de meciuri "câștigate".

Totodată, inteligența artificială a stabilit faptul că fotbalistul Kilian Mbappé are cele mai mari șanse de a deveni golgheter la acest campionat.

Nu în ultimul rând, trebuie spus faptul că mingea oficială a turneului, denumită Fussballliebe (iubire de fotbal în germană), este dotată cu un nucleu CTR Core și include tehnologia Connected Ball, fiind o inovație absolută la un turneu final de Campionat european.

Grupele de la Euro 2024

Grupa A Grupa B Grupa C Grupa D Grupa E Grupa F
Germania Spania Slovenia Polonia Belgia Turcia
Scoția Croația Danemarca Țările de Jos Slovacia Georgia
Ungaria Italia Serbia Austria România Portugalia
Elveția Albania Anglia Franța Ucraina Cehia

Primul meci al României va avea loc luni, 17 iunie, de la ora 16.00, ora României. În acest meci, adversara țării noastre va fi Ucraina, iar meciul se va juca la Munchen.

Următoarele meciuri ale țării noastre vor avea loc pe 22 iunie, de la ora 22:00: Belgia - România (Koln) și pe 26 iunie, de la ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt).

Lotul final al României pentru EURO 2024

PORTARI: Florin Niță (Gaziantep), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid), Ștefan Târnovanu (FCSB);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Vasile Mogoș (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Tottenham), Bogdan Racovițan (Rakow), Adrian Rus (Pafos), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova);

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Gaziantep), Marius Marin (Pisa), Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Răzvan Marin (Empoli), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Șut (FCSB), Darius Olaru (FCSB), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), Ianis Hagi (Deportivo Alaves), Florinel Coman (FCSB);

ATACANȚI: Denis Drăguș (Gaziantep), George Pușcaș (Bari), Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj).

Stadioanele pe care se vor juca meciurile

„Olympia Stadion” – Berlin
„Köln Stadion” – Köln
„BVB Stadion” – Dortmund
„Düsseldorf Arena” – Düsseldorf
„Frankfurt Arena” – Frankfurt
„AufSchalke Arena” – Gelsenkirchen
„Volksparkstadion” – Hamburg
„RB Leipzig Stadion” – Leipzig
„Münich Football Arena” – München
„Stuttgart Arena” – Stuttgart

Sursa foto: Shutterstock / Igor Link

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri