Banca Centrală Europeană (BCE) a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

"Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 de puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se vor diminua la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 12 iunie 2024", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.

Inflaţia în cele 20 de ţări care fac parte din zona euro a scăzut de la mai mult de 10% la finele lui 2022 până aproape de ţinta de 2% a BCE în ultimele luni, graţie în principal unor costuri mai mici cu carburanţii şi a normalizării lanţurilor de aprovizionare după problemele din timpul pandemiei.

Cu toate acestea, progresele în lupta cu inflaţia au stagnat recent şi ceea ce în urmă cu câteva săptămâni părea debutul unui ciclu de relaxare a dobânzii de politică monetară a BCE, pare acum mai incert din cauza semnalelor că inflaţia din zona euro se dovedeşte a fi mai încăpăţânată.

Chiar dacă joi BCE a redus dobânda de bază, pentru prima dată după 2019, gardienii euro au majorat simultan prognoza de inflaţie, atât pentru acest an cât şi pentru anul următor, subliniind că orice noi reduceri de dobândă vor depinde de viitoarele date şi a reafirmat necesitatea ca dobânzile să rămână suficient de ridicate pentru a ţine preţurile sub control.

"Cele mai recente proiecţii ale experţilor Eurosistemului privind atât inflaţia totală, cât şi cea de bază au fost revizuite în sens ascendent pentru anii 2024 şi 2025, comparativ cu proiecţiile din luna martie. Experţii estimează, în prezent, o inflaţie totală medie de 2,5% în 2024, de 2,2% în 2025 şi de 1,9% în 2026. Conform proiecţiilor, rata medie a inflaţiei exclusiv produse energetice şi alimente va fi de 2,8% în anul 2024, de 2,2% în 2025 şi de 2,0% în 2026", se precizează în comunicatul gardienilor euro.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:45 (ora Europei Centrale), ocazie cu care şefa BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri