Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru război în 2029", a spus politicianul social-democrat într-o sesiune de interpelări adresate guvernului în camera inferioară a parlamentului german.

"Trebuie să acţionăm ca element de descurajare pentru a evita să se întâmple ce este mai rău", a indicat ministrul Boris Pistorius. Pentru aceasta, a precizat el, finanţele, echipamentele militare şi personalul sunt esenţiale.

De asemenea, "în caz de urgenţă avem nevoie de tineri bărbaţi şi femei care să poată apăra această ţară", a continuat ministrul, care consideră necesar în acest scop să fie concepută "o nouă formă de serviciu militar", ce "nu poate fi complet liberă de obligaţii", adică nu poate fi doar un stagiu militar voluntar.

Germania a renunţat în anul 2011 la serviciul militar obligatoriu, dar ministrul Boris Pistorius a promis că va prezenta curând propuneri în vederea unei posibile reintroduceri a acestui serviciu, măcar într-o formă parţială.

Pe de altă parte, el a promis că Germania nu va trimite soldaţi în Ucraina, răspunzând unei întrebări adresate de un deputat al extremei drepte care a amintit intenţiile guvernului francez de a trimite instructori militari în această ţară. "Răspunsurile la întrebările dumneavoastră sunt "nu" şi "nu"", a asigurat ministrul german al apărării.

Sursa foto: Mircea Moira / Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri