Oamenii, vinovaţi de încălzirea climei, reprezintă acelaşi "pericol" pentru planeta noastră ca "meteoritul care a exterminat dinozaurii", a declarat secretarul general al ONU, criticând în special combustibilii fosili, cărora nu ar mai trebui să li se facă publicitate, informează AFP.

La scara istoriei Pământului, omenirea reprezintă doar o "tresărire", dar "la fel ca meteoritul care a exterminat dinozaurii, noi avem un impact uriaş", a declarat Antonio Guterres într-un discurs rostit la Muzeul de Istorie Naturală din New York cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului.

"În cazul climei, noi nu suntem dinozaurii. Noi suntem meteoritul. Nu ne aflăm doar în pericol, noi suntem chiar pericolul în sine", a adăugat el.

"Dar suntem şi soluţia", a continuat Antonio Guterres, îndemnând încă o dată la consolidarea luptei climatice pentru a se încerca o limitare a încălzirii climei cu 1,5°C în raport cu era preindustrială, cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris, "care atârnă acum doar de un fir de aţă".

"Bătălia pentru +1,5°C va fi câştigată sau pierdută în anii 2020, sub privirile politicienilor de astăzi. Totul depinde de deciziile pe care aceşti politicieni le vor lua - sau pe care nu le vor lua -, în special în următoarele 18 luni", a spus secretarul general al ONU.

"Este un moment critic pentru climă", a insistat el, îndemnând omenirea "să se îndrepte spre breteaua de ieşire de pe autostrada care duce spre iad", în contextul în care ţările semnatare ale Acordului de la Paris trebuie să îşi fixeze până la începutul anului 2025 noi obiective privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Prima ţintă a criticilor sale, ca de obicei, a fost sectorul combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze), "naşii haosului climatic" care "obţin profituri record şi se îmbuibă cu miliarde de miliarde de subvenţii plătite din impozitele contribuabililor".

El şi-a reiterat apelul pentru taxarea profiturilor din acest sector pentru a finanţa lupta împotriva încălzirii climei, evocând totodată, fără să îşi precizeze ideea, anumite "taxe de solidaritate" în sectoarele aviaţiei şi transportului maritim.

Antonio Guterres a denunţat, de asemenea, "complicitatea" agenţiilor de publicitate în ceea ce priveşte "greenwashing-ul neruşinat" practicat de sectorul combustibililor fosili, principalii vinovaţi pentru încălzirea climei globale.

"Multe guverne restricţionează sau interzic publicitatea pentru produse care sunt dăunătoare sănătăţii umane, cum ar fi tutunul (...) Fac apel la fiecare ţară să interzică publicitatea pentru companiile producătoare de combustibili fosili", a adăugat el.

Antonio Guterres şi-a reiterat apelul ca ţările bogate să renunţe la cărbune până în 2030 şi să îşi reducă consumul de petrol şi gaze cu 60% până în 2035.

Ţările bogate sunt, din punct de vedere istoric, mai vinovate pentru schimbările climatice şi, prin urmare, ar trebui să îşi sporească ajutorul pentru ţările cele mai sărace, a susţinut el. Ţările cele mai sărace trebuie să se pregătească pentru dezastre climatice din ce în ce mai intense şi mai frecvente, a adăugat secretarul general al ONU.

"Nu putem accepta un viitor în care cei bogaţi sunt protejaţi în bule cu aer condiţionat, în timp ce restul omenirii este lovit de vreme mortală în teritorii în care nu se mai poate trăi", a adăugat el.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri