Elon Musk, CEO-ul Tesla, pare că nu scapă de problemele juridice. Ultimul episod din această serie are în centru decizia miliardarului de a vinde 41,5 milioane de acțiuni Tesla în iarna lui 2022, cu puțin timp înainte ca prețul acestora să scadă accelerat ca urmare a publicării unor rezultate trimestriale de vânzări dezamăgitoare. El este acuzat că a realizat această tranzacție cunoscând informații din interior, iar un acționar îi cere să restituie profiturile obținute companiei, scrie CNN.

Elon Musk visează la zeci de miliarde de dolari, dar americanul ar putea fi forțat să înapoieze sume astronomice, nu să le primească. Michael Perry, un acționar Tesla, a demarat o acțiune în justiție acuzându-l pe Musk că a manipulat piața înainte de a lua decizia să vândă un număr însemnat de acțiuni pe care le deținea la producătorul de mașini electrice.

Între 4 noiembrie și 12 decembrie 2022, Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de 7,5 miliarde de dolari, într-un moment în care avea nevoie de lichidități pe fondul achiziției platformei Twitter. Cu puțin timp înaintea acestei operațiuni, în data de 19 octombrie, același Musk le-a transmis investitorilor că cererea pentru trimestrul 4 din 2022 este „excelentă”.

Ulterior, în ianuarie, când rezultatele pe T4 au fost publicate, adevărul a ieșit la lumină: Tesla a reușit să vândă mai puține mașini decât se așteptaseră experții, fapt care a trimis acțiunile companiei pe tobogan. Scăderea cu 12% a prețului a fost cea mai mare într-o perioadă de peste 24 de luni, deci Musk a profitat vânzând acțiunile când ele erau mai valoroase, conform lui Perry.

„Musk a profitat de pe urma comportamentului său incorect și a manipulat resurse materiale și informații interne adverse,” conform informațiilor din dosar. Perry vrea ca Musk să restituie profitul obținut companiei, dar și să acopere taxele de judecată și costul avocaților.

Conform acuzării, Musk ar fi fost conștient că vânzările urmează să fie sub așteptări în trimestrul 4 din 2022 în momentul în care a anunțat că cererea ar fi solidă. Tot în octombrie, Tesla a început un adevărat „război” al prețurilor pe piața din China unde a redus prețurile la mai multe modele ale sale cu 9%. Acesta a fost doar primul episod dintr-o cascadă de reduceri de prețuri care au atras în „horă” și alți constructori, micșorând marjele de profit.

În 2022, Musk a vândut un număr neobișnuit de mare de acțiuni la compania pe care o conduce, în perioada aprilie-decembrie obținând aproape 23 de miliarde de dolari prin mai multe etape de vânzare neprogramate. Se pare că Musk a fost nevoit să vândă acțiuni pentru face rost de bani să achite nota de plată pentru platforma cunoscută astăzi ca X.

În noiembrie 2022, la începutul perioadei menționate în proces, acțiunile Tesla valorau 208,58 de dolari conform informațiilor transmise către SEC (Securities and Exchange Commission). La mijlocul lui decembrie, când Musk a vândut ultimele acțiuni, prețul coborâse până la 158,37 dolari. Deși această valoare este mai mică cu aproximativ 50 de dolari față de cea din noiembrie, anunțul rezultatelor slabe din Q4 a dus la o nouă scădere a prețului până la 108,1 dolari. Pe parcursul lui 2023, însă, prețul acțiunilor Tesla și-a revenit și a atins un maxim de peste 248 de dolari.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri