Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Agenţia apreciază că Legea AI din Europa este mai cuprinzătoare decât s-a obţinut în Statele Unite printr-o abordare bazată pe conformarea voluntară. În acelaşi timp, pentru China principalul obiectiv în acest domeniu este menţinerea stabilităţii sociale şi a controlului statului.

Votul statelor europene a avut loc la două luni după ce europarlamentarii aprobaseră cu amendamente importante proiectul de lege redactat de Comisia Europeană în 2021.

Îngrijorarea faţă de contribuţia inteligenţei artificiale la dezinformare, ştirile false şi materiale protejate de drepturile de autor s-a intensificat în ultimele luni în întreaga lume, odată cu popularitatea sistemelor AI generative, cum ar fi ChatGPT creat de OpenAI, sprijinit de Microsoft, şi chatbot-ul (robot de dialog) Gemini al Google.

Ministrul belgian pentru digitalizare, Mathieu Michel, a afirmat într-un comunicat că "această lege de referinţă, prima din lume în genul său, răspunde unei probleme tehnologice globale care creează în acelaşi timp ocazii pentru societăţile şi economiile noastre".

"Prin Legea AI, Europa pune accentul pe importanţa încrederii, transparenţei şi responsabilităţii în abordarea noilor tehnologii, asigurând în acelaşi timp posibilitatea ca această tehnologie în evoluţie rapidă să prospere şi să impulsioneze inovaţia europeană", a adăugat el.

Cât de mare este prețul siguranței? În ultimii 20 de ani SUA a luat fața Europei la creștere economică

Dacă țările europene ar fi state din SUA, multe dintre ele ar face parte din grupul celor mai sărace țări, în ciuda faptului că UE a avut o creștere economică pozitivă. Aceasta este rezultatul unui studiu realizat de Centrul European pentru Economie Politică Internațională. Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, a declarat anterior că economia europeană și cea americană erau la același nivel în anul 2000, însă, 24 de ani mai târziu, SUA se află cu mult peste Uniunea Europeană. Motivul? Vicepreședintele CFA România pune creșterea economiei SUA pe dezvoltarea tehnologiei, un loc în care Europa nu s-a dezvoltat din cauza supra-reglementărilor.

„La începutul anilor 2000, economia UE și cea americană erau similare, acum economia americana este cu 30-40% peste cea a UE. Acest lucru se întâmplă fiindcă economia americană protejează și stimulează inovația, pe când cea europeană, se întrece în reglementare. În SUA pot să apară crize, FED le gestionează, dar lasă loc inovației. Ca dovadă, și industria crypto este mult mai dezvoltată în SUA decât în Europa, acum a intrat pe toate bursele”, explică Adrian Codirlașu.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri