Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber.

Khamenei a transmis în acelaşi comunicat "condoleanţe scumpului popor iranian", conform Agerpres.ro.

Articolul 131 din Constituţia Republicii Islamice prevede că, "în caz de deces, destituire, demisie, absenţă sau boală pe o durată mai mare de două luni a preşedintelui", "prim-vicepreşedintele îşi asumă atribuţiile preşedintelui".

Acest proces trebuie să primească "aprobarea Ghidului Suprem", potrivit articolului, în condiţiile în care ayatollahul Ali Khamenei este cea mai înaltă autoritate a ţării şi şef al statului.

Constituţia prevede ca un Consiliu "format din preşedintele Parlamentului, ministrul justiţiei şi prim-vicepreşedinte să organizeze alegeri pentru un nou preşedinte într-un termen de maximum 50 de zile".

După revoluţia din 1979, preşedintele este numit pentru patru ani, mandat ce poate fi reînnoit o dată consecutiv. Secondat de mai mulţi vicepreşedinţi, preşedintele are atribuţia de a numi şi conduce Consiliul de miniştri, pentru că postul de premier nu există în Iran.

Mohammad Mokhber a fost inclus pe lista persoanelor implicate în „activități nucleare sau balistice” a UE

Viitorul preşedinte interimar, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, a fost numit de Ebrahim Raisi prim-vicepreşedinte în august 2021, după alegerile prezidenţiale.

Mokhber s-a născut la 1 septembrie 1955 la Dezfoul, în provincia Khouzestan (sud-vest), unde a ocupat mai multe posturi oficiale.

De asemenea, el a fost director de companii şi a prezidat din 2007 Fundaţia (pentru executarea) ordinului Imamului (Setad). Această fundaţie a fost înfiinţată la sfârşitul anilor 1980, pentru a administra proprietăţile confiscate în urma Revoluţiei Islamice din 1979. Ea a devenit de-a lungul anilor un important conglomerat economic de stat, cu active în diferite sectoare, inclusiv în sănătate.

Mokhber a făcut parte din echipa de oficiali iranieni care au vizitat Moscova în octombrie şi au convenit asupra livrării de rachete sol-sol şi de drone pentru armata rusă, precizează Reuters. Din echipă au mai făcut parte oficiali de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei şi din Consiliul Suprem de Securitate Naţională.

În 2010, Uniunea Europeană l-a inclus pe Mokhber pe lista de persoane fizice şi entităţi sancţionate pentru presupusă implicare în "activităţi nucleare sau balistice". Doi ani mai târziu, el a fost scos de pe listă.

În 2013, Departamentul Trezoreriei SUA (Ministerul de Finanţe - n.r.) a adăugat Setad şi 37 de companii pe care această fundaţie le administrează pe lista de entităţi sancţionate.

Sursa foto: Borna_Mirahmadian / Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri