Preşedintele american, democratul Joe Biden, şi rivalul său, predecesorul său republican Donald Trump, sunt la egalitate în cursa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, citat de Agerpres.

În sondajul desfăşurat pe parcursul a opt zile, 40% dintre alegătorii înregistraţi au spus că ar vota pentru Biden, dacă alegerile ar avea loc în ziua sondajului, tot 40% declarând că l-ar vota pe Trump.

Scorurile celor doi sunt aproape neschimbate faţă de precedentul sondaj Reuters/Ipsos, din 29-30 aprilie, în care Biden avea un avans de un punct procentual.

Ancheta are o marjă de eroare de circa 2 puncte procentuale, iar mulţi alegători înregistraţi sunt încă indecişi cu şase luni înaintea scrutinului din 5 noiembrie.

În jur de 20% dintre alegătorii înregistraţi fie nu s-au decis încă asupra candidatului cu care vor vota, fie înclină spre o a treia opţiune, fie ar putea să nu voteze deloc.

Sondajul a mai relevat că 13% dintre respondenţi l-ar alege pe independentul Robert Kennedy Jr., dacă s-ar afla pe buletinul de vot alături de Trump şi Biden. Un sondaj anterior din aprilie arăta un sprijin de 8% pentru Kennedy.

Deşi în SUA sondajele la nivel naţional oferă semnale importante în privinţa sprijinului pentru candidaţii politici, în mod obişnuit doar o mână de state sunt cele care înclină balanţa în colegiul electoral, care decide în cele din urmă cine a câştigat alegerile prezidenţiale.

Atât Biden, cât şi Trump se prezintă cu pasive semnificative în prima „rejucare” a unui „meci” prezidenţial în aproape 70 de ani.

Trump a petrecut mult timp în ultimele luni într-o sală de judecată din Manhattan, în primul din cele patru procese penale care i-au fost intentate. Acest proces ar putea rămâne şi singurul care ajunge în faţa unui juriu înaintea alegerilor din noiembrie.

„Pasivele” lui Biden sunt îngrijorările legate de vârsta sa - 81 de ani -, dar şi criticile puternice ale unei părţi a democraţilor în privinţa sprijinului său pentru Israel în războiul din Gaza.

Protestele din ultimele săptămâni din universităţile americane au alimentat temerile democraţilor că unii alegători tineri s-ar putea întoarce împotriva lui Biden.

Sondajul Reuters/Ipsos, desfăşurat la nivel naţional, a inclus mai multe modalităţi de măsurare a sprijinului pentru Biden şi Trump, şi majoritatea au indicat o cursă strânsă.

Atât Biden, cât şi Trump au fost preferaţi de câte 46% dintre intervievaţi dacă acestora nu li s-a dat opţiunea unui al treilea candidat, restul de 8/% alegând varianta Nu ştie/Nu răspunde.

În rândul alegătorilor care s-au declarat complet siguri cu cine vor vota în noiembrie, Biden are un uşor avans de trei puncte procentuale. În 2020, numai două treimi dintre alegătorii înregistraţi au votat.

Sondajul Reuters/Ipsos a inclus răspunsurile a 3.208 de alegători înregistraţi, intervievaţi online.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri