9 Noiembrie 2023

Rusia nu crede că promisiunile UE de integrare a Ucrainei sunt reale. Peskov: Este puțin probabil



Rusia nu crede că promisiunile Uniunii Europene de a primi Ucraina în rândurile sale sunt "reale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters şi France Presse, conform Agerpres.

"Este puţin probabil ca acestea să fie promisiuni reale", a spus el, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist rus, care a publicat fragmente din discuţie pe aplicaţia Telegram.

Comisia Europeană a recomandat miercuri ca Ucraina să fie invitată să înceapă discuţiile pentru aderare la bloc de îndată ce aceasta îndeplineşte condiţiile finale, deşi continuă să lupte pentru a respinge forţele ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia "bună" a Comisiei. "Statul nostru trebuie să fie în UE. Ucrainenii o merită", a spus el.

În iunie 2022, UE a acordat statutul de candidat Ucrainei, într-un gest extrem de simbolic la câteva luni după declanşarea ofensivei ruse, precum şi Republicii Moldova vecine.

Pentru a trece la următoarea etapă - deschiderea negocierilor de aderare - Comisia a definit şapte criterii de referinţă pentru Kiev, în special în lupta împotriva corupţiei şi reformele judiciare.

Ucraina aştepta cu nerăbdare această undă verde într-un moment în care contraofensiva ei stagnează şi războiul dintre Israel şi Hamas distrage atenţia aliaţilor săi, notează AFP.

Dar recomandarea Comisiei Europene este încă departe de a marca sfârşitul drumului pentru Ucraina şi celelalte ţări candidate.

Liderii Celor 27 trebuie să se pronunţe la mijlocul lunii decembrie la un summit la Bruxelles cu privire la acest aviz.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunţat joi că preşedintele rus Vladimir Putin va susţine prima sa conferinţă de presă majoră în decembrie, după o pauză legată de război.

El nu a anunţat o dată anume, dar reţelele sociale menţionează data de 19 decembrie.

Evenimentul media este programat în contextul pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale din martie, când se aşteaptă ca Putin să candideze pentru un nou mandat, notează agenţia DPA.



Citeste si