24 August 2023

Cine se mai afla în avionul prăbușit în care era Evgheni Prigojin. Mulți erau apropiați ai acestuia



Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, se află pe lista pasagerilor unui avion prăbuşit în Rusia, ceea ce conduce la ideea ca acesta a murit, având în vedere că toate informațiile arată că nu au existat supraviețuitori. Autoritățile ruse arată că, într-adevăr, la bordul respectivei aeronave se afla Evgheni Prigojin care a decedat. Inamicul lui Putin se mai afla la bord cu alți apropiați de-ai săi.

Pe lângă Evgheni Prigojin și mâna sa dreaptă Dimitri Utkin, în avion se aflau alți cinci pasageri, potrivit autorităților aviatice din Rusia. Iată cine sunt aceștia, potrivit informațiilor transmise de BBC.

Jason Jay Smart, corespondentul special al Kyiv Post, a scris pe platforma X (fosta Twitter) că biroul legist local al Rusiei a sosit la locul prăbușirii avionului (vezi VIDEO de mai sus, cu mașina neagră) pentru a colecta părțile împrăștiate din trupurile lui Prigozhin și ale apropiaților grupării Wagner.

Telefonul lui Prigojin a fost găsit, însă dar trupul său nu a fost încă identificat. Putin trebuie să urmărească situația cu mare atenție pentru a fi sigur că și-a prins omul vizat”, a scris jurnalistul.

Valeri Cekalov

Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Prigojin, Cekalov a fost alături de liderul Wagner încă din anii 2000, potrivit observatorului rus Giorgi Revișvili. Acesta nu numai că era responsabil de logistica grupării, însă el a fost cel care a supravegheat și contractele lui Prigojin de furnizare de alimente armatei, precum și proiectele de peste mări care implicau explorarea geologică, producția de petrol sau agricultura.

Numele său a fost legat de Evropolis, o companie care a încheiat un acord petrolier profitabil cu Siria. De asemenea, Valeri Cekalov plătea luptători Wagner și procura arme, potrivit grupului de investigații All Eyes on Wagner. Totodată, Cekalov a fost vizat de sancțiunile SUA pentru că a acționat în numele lui Prigojin și a furnizat arme Rusiei.

Evgheni Makaryan

Un fost ofițer de poliție de district, Evgheni Makaryan s-a alăturat grupării Wagner în martie 2016, potrivit site-ului de investigații Dossier Center. El luptase pentru grupul de mercenari din Siria, iar indicativul său era „Makar”.

Serghei Propustin

Luptător Wagner din 2015, Serghei Propustin a folosit indicativul „Kedr” și a luptat în cel de-al doilea război cecen, potrivit lui Revishvili. Dossier Center a relatat că acesta provine dintr-o unitate care a furnizat lui Prigojin multe dintre gărzile sale personale.

Alexandru Totmin

Cunoscut după indicativul său „Tot”, Alexandru Totmin a postat deseori imagini pe Instagram cu stilul său de viață caracterizat de lux, potrivit jurnalistului Michael D Weiss.

Nikolai Matuseev

Deși Dossier Center nu a reușit să găsească o persoană cu acest nume pe listele rusești, au găsit un „Nikolai Matusevich” care a luptat pentru Wagner din 2017.



Citeste si