7 Iulie 2023

Belarusul afirmă că mercenarii din Wagner nu au ajuns la baza oferită de autorități



Mercenarii Grupului Wagner, care trebuiau să se mute în Belarus după revolta eşuată din 24 iunie, nu au mers încă să vadă baza oferită de autorităţile belaruse, a transmis Ministerul belarus al Apărării, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

"Nu, grupurile operaţionale nu au sosit încă, nu au luat o decizie, nu au văzut nimic. Cred că atunci când Grupul Wagner va lua decizia finală de a se stabili sau nu în Belarus, atunci o vor vedea", a declarat generalul-maior Leonid Kasinski, consilier al ministrului belarus al Apărării, pentru agenţia rusă de presă TASS.

Reprezentantul militar s-a referit la o tabără de corturi de campanie situată în apropierea oraşului Osipovici din regiunea Mogilev, Belarus, pe care a descris-o ca fiind "o tabără de vară, construită în coordonare cu autorităţile locale".

"Această tabără a fost realizată pentru a pregăti atât militari, cât şi reprezentanţi ai administraţiei civile în cadrul creării unui sistem teritorial de apărare", a explicat militarul belarus.

Potrivit lui Kasinski, tabăra are capacitatea de a găzdui aproximativ 5.000 de soldaţi, iar amplasarea sa permite, de asemenea, staţionarea de maşini de luptă.

"Totul depinde de cantitatea acestui echipament. Este o fostă fortăreaţă militară. Infrastructura a fost păstrată, inclusiv depozitele, o brigadă de artilerie îşi avea sediul aici", a spus el.

Deşi după eşecul revoltei Wagner, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a convenit cu liderul grupului, Evgheni Prigojin, ca mercenarii să se mute în Belarus, liderul de la Minsk a declarat că decizia finală nu a fost încă luată şi că "depinde de Rusia".

"Nu construim tabere. Le-am oferit mai multe foste tabere militare care au fost folosite în timp de război", a spus el. "Dar Grupul Wagner are o viziune diferită pentru desfăşurarea lor. Fireşte, nu vă voi spune care", a adăugat el.

Printre ofertele Minskului, Lukaşenko a menţionat tabăra Osipovici.

În tot cazul, a subliniat el, dacă mercenarii vor fi în cele din urmă relocalizaţi în Belarus, cadrul în care aceştia vor opera în ţară va fi stabilit printr-o lege sau un decret prezidenţial.

Lukaşenko a subliniat că Grupul Wagner este unitatea "cea mai experimentată în lupte" şi "poate servi la apărarea Belarusului dacă ţara este atacată", dar a dat asigurări că nimeni, inclusiv Ucraina, nu va fi atacat de pe teritoriul belarus.



Citeste si