5 Aprilie 2023

Moscova, "imparțială": nu vrea să-și dea cu părerea în cazul lui Donald Trump



Kremlinul a refuzat să facă vreun comentariu asupra inculpării fostului preşedinte american Donald Trump, acuzat că a orchestrat o serie de plăţi menite să acopere trei cazuri stânjenitoare înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, informează AFP, citată de Agerpres.

"Nu considerăm că avem dreptul să ne amestecăm în problemele interne din SUA şi considerăm că SUA nu au dreptul să se amestece în problemele noastre. Prin urmare, nu dorim să comentăm", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Donald Trump a pledat marţi nevinovat la acuzaţia de falsificare de documente contabile, în faţa justiţiei din New York, în timpul unei audieri de inculpare penală istorică ce a deschis calea pentru un proces în 2024.

Fostul preşedinte este acuzat că a orchestrat o serie de plăţi pentru a acoperi trei cazuri stânjenitoare înainte de alegerile din noiembrie 2016, în special plătind suma de 130.000 de dolari către o actriţă de filme porno, Stormy Daniels, cu care el ar fi avut în 2006 o relaţie extraconjugală.

Acuzat că a dorit să se apropie de preşedintele rus Vladimir Putin în timpul mandatului său, Donald Trump reiterează permanent că ofensiva Rusiei în Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă el ar fi fost încă la putere.

Serviciile de informaţii americane au acuzat deja Rusia de amestec în alegerile americane din 2016, în special prin utilizarea reţelelor sociale pentru a-l susţine pe Donald Trump, acuzaţii respinse atât de fostul preşedinte, cât şi de Moscova.

Întors la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, Donald Trump a calificat inculparea sa oficială în faţa unui tribunal din New York drept o "insultă la adresa naţiunii".



Citeste si