Grecia are în plan să desfăşoare la graniţa cu Turcia cele şase tancuri de luptă Mader livrate de Germania, a anunţat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în urma unei întrevederi la Atena cu cancelarul Olaf Scholz, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.

Potrivit lui Mitsotakis, vehiculele vor fi transferate spre graniţa de pe fluviul Evros (Mariţa). „Forţele noastre armate consideră că acolo vor fi cel mai utile”, a declarat el.

Germania a livrat primele şase din cele 40 de tancuri Mader în urmă cu câteva zile în cadrul unui acord prin care Grecia, în schimb, a trimis Ucrainei tancuri suplimentare.

Atena a trimis Kievului 40 de vehicule de luptă BMP-1 de concepţie sovietică pe care le primise anterior de la fosta armată est-germană.

Deşi Germania a refuzat să trimită direct Ucrainei tancuri, a participat la câteva schimburi cu alte state cu echipamente mai puţin avansate, ceea ce a permis ca ajutorul să ajungă în Ucraina.

Cele şase tancuri Mader vor fi prezentate la o paradă ce va avea loc vineri la Salonic, cu ocazia unei sărbători naţionale în Grecia.

Grecia a efectuat la finele lunii septembrie și exerciții militare în apropiere de granița cu Turcia, iar reşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat "politica provocatoare" a Greciei în Marea Egee şi "jocul periculos" al Atenei după desfăşurarea militară greacă în două insule.

"Monitorizăm politica provocatoare a Greciei", a declarat Erdogan în finalul reuniunii cabinetului său.

Ankara a denunţat duminică desfăşurarea unor vehicule blindate în insula Samos - cea mai apropiată de Turcia, la numai 1,3 km distanţă - şi Lesbos (15 km distanţă de coasta turcă).

"Este un joc periculos pentru poporul grec, care este utilizat ca o marionetă", a declarat preşedintele turc, potrivit căruia această "acumulare de mijloace militare, asemănătoare unei invazii, trebuie să-i îngrijoreze într-o mai mare măsură pe greci decât pe noi", turcii.

"Aceşti paşi greşiţi nu fac decât să împingă Grecia înapoi în mocirlă", a mai denunţat Erdogan, avertizând că "va utiliza toate mijloacele de care dispune" pentru a apăra Turcia.

Potrivit lui Erdogan, a cărui armată este a doua ca mărime din Alianţa Nord-Atlantică, "aceste eforturi nu vor permite niciodată Greciei să se ridice la nivelul Turciei".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri