29 August 2022

Lituania a finalizat construcția unui gard la granița cu Belarus care să oprească migranții ilegali



Lituania a declarat că a finalizat un gard de oțel care se întinde de-a lungul graniței cu Belarus pentru a opri fluxul de migranți ilegali, după ce zeci de mii de persoane, majoritatea din Orientul Mijlociu, au încercat anul trecut să intre în țară și în alte state membre ale UE, Polonia și Letonia, de pe teritoriul belarus, scrie Radio Free Europe.

Prim-ministrul lituanian Ingrida Simonyte a declarat că EPSO-G construction, compania implicată în construirea gardului de oțel de 502 kilometri, acoperit cu sârmă ghimpată, a informat guvernul că a finalizat lucrările.

Restul frontierei lituaniano-belaruse, și anume un segment de peste 100 de kilometri, se află de-a lungul râurilor și lacurilor.

Lituania și alte state din Uniunea Europeană susțin că lederul belarus Aliaksandr Lukașenko a orchestrat criza migranților împreună cu aliatul său, președintele rus Vladimir Putin, ca represalii la sancțiunile impuse împotriva sa și a regimului său pentru reprimarea brutală a disidenței, după ce protestele în masă legate de alegerile prezidențiale contestate din august 2020 i-au oferit lui Lukașenka un al șaselea mandat la putere.

La sfârșitul lunii iunie, Polonia a finalizat un zid similar de-a lungul graniței sale de 186 de kilometri cu Belarus.

Între timp, Finlanda a anunțat în iunie că intenționează să înceapă construirea unui zid de-a lungul frontierei sale cu Rusia pentru a preveni posibila utilizare de către Moscova a migranților pentru a crea "o influență hibridă" asupra țării.



Citeste si