23 Mai 2022

Polonia a rupt acordul cu Rusia privind furnizarea de gaze, după ce i s-a cerut să plătească în ruble



Guvernul de la Varșovia a decis să rupă acordul cu Rusia vizând furnizarea de gaze naturale prin gazoductul Yamal.

Autorităţile de la Varşovia au anunţat luni că au reziliat acordul cu Rusia vizând furnizarea de gaze naturale prin gazoductul Yamal, după ce Polonia a respins solicitarea de a plăti în ruble pentru combustibilul livrat de Rusia, iar Moscova a răspuns prin întreruperea livrărilor de gaze la finele lunii aprilie, transmite Agerpres.

Ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa a precizat că decizia autorităţilor de la Varşovia nu afectează livrările de gaze din Germania spre Polonia prin conducta Yamal, care este operată de o companie poloneză.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a confirmat hotărârea Guvernului polonez de a deveni complet independent de gazul rusesc. Am ştiut dintotdeauna că Gazprom nu este un partener de încredere.

Anna Moskwa, ministrul Mediului din Polonia

Gazprom a anunţat la finele lunii aprilie suspendarea livrărilor de gaze spre Bulgaria şi Polonia, după ce aceste state membre ale Uniunii Europene au refuzat să îşi achite facturile la gaze în ruble, aşa cum a cerut Vladimir Putin.

Citește și: Cum pot plăti companiile din UE pentru gazele ruseşti fără a încălca sancţiunile impuse Rusiei

"Trebuie să analizăm cu atenţie posibilele consecinţe pentru tranzitul gazelor naturale", a replicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a oferi alte detalii.

Polonia a utilizat gazoductul Yamal-Europe, o axă majoră pentru transportul gazelor naturale ruseşti prin Belarus şi Polonia până în Germania, pentru a primi gaze naturale din Germania în sistem reverse flow. Tronsonul din Polonia al gazoductului Yamal-Europe este deţinut de un joint venture între Gazprom şi grupul polonez PGNiG dar operatorul este firma poloneză de stat Gaz-System, operatorul reţelei de gazoducte din Polonia.



Citeste si