Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia va răspunde printr-un atac "fulgerător" la orice ingerinţă strategică în ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, potrivit EFE şi Interfax, citate de Agerpres.

"Dacă cineva, insist, va încerca să intervină în evenimentele în curs de desfăşurare şi va crea ameninţări strategice inadmisibile la adresa Rusiei, trebuie să ştie că atacurile noastre de răspuns vor fi fulgeratoare, rapide", a avertizat Putin în timpul unei intervenţii în faţa Consiliului deputaţilor din Sankt Petersburg.

"Atacul va fi fulgerător şi rapid. Avem toate instrumentele pentru aceasta", a asigurat Putin, referindu-se la armele hipersonice.

Armament, "cu care nimeni nu se poate lăuda astăzi. Iar noi nu ne vom lăuda. Noi îl vom folosi dacă va fi necesar. Şi vreau să ştie asta toată lumea", a declarat preşedintele rus. "Toate deciziile în această privinţă au fost deja luate", a adăugat el.

Liderul rus a acuzat totodată Occidentul că transformă Ucraina într-o "anti-Rusie" şi că împinge Kievul la confruntare cu Rusia.

Ucraina a fost împinsă într-o confruntare directa cu Rusia, susţine Putin. "Asemenea planuri, inclusiv un atac militar asupra Crimeii şi Donbasului, au fost stabilite în documente doctrinare ucrainene din zilele noastre", a declarat preşedintele rus, citat de Interfax.

În opinia sa, "întregul curs al ultimelor evenimente, inclusiv ambiţiile regimului de la Kiev de a deţine arme nucleare, desfăşurarea unei reţele de laboratoare biologice occidentale pe teritoriul ucrainean, furnizarea neîntreruptă a celor mai moderne arme către Ucraina confirmă că reacţia noastră la aceste planuri cinice a fost corectă şi oportună".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri