13 Martie 2022

Reacția Pentagonului, după atacurile din Vestul Ucrainei: Teritoriul NATO va fi apărat, nu doar de SUA, ci şi de aliaţii noştri



Departamentul american al Apărării a răspuns la tirurile de rachete ruseşti din apropierea graniţei cu Polonia reiterând că Washingtonul şi aliaţii săi vor apăra teritoriul NATO în cazul unui atac, transmite Agerpres care citează DPA.

''Un atac armat împotriva unuia este considerat un atac armat împotriva tuturor'', a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, pentru postul american de radio ABC, referindu-se la acordurile NATO de sprijin militar reciproc.

Acesta este de asemenea motivul pentru care forţele americane şi alte forţe NATO îşi sporesc prezenţa la graniţa estică a Alianţei, a spus el.

Cu câteva ore mai devreme, Rusia a lovit o zonă de antrenament militar printr-un atac cu rachete nu departe de oraşul ucrainean Lviv (Lvov), ucigând cel puţin 35 de persoane şi rănind zeci. Locul atacului se află în apropiere de graniţa cu Polonia, membră a NATO.

''Am spus foarte clar Rusiei că teritoriul NATO va fi apărat, nu doar de Statele Unite, ci şi de aliaţii noştri'', a declarat Kirby. El a precizat că există o linie de comunicare cu Ministerul rus al Apărării pentru a evita un conflict direct.

Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, a subliniat de asemenea, duminică, pentru NBC, că SUA vor apăra ''fiecare centimetru'' din teritoriul NATO. Cu toate acestea, armata americană nu va interveni direct în Ucraina pentru a evita o confruntare cu Rusia, a precizat el.



Citeste si