Costin Georgescu, fost director SRI în perioada 1997-2000, a făcut o evaluare a situației din Ucraina pentru wall-street.ro.

Wall-street.ro: Situația din teren, din Ucraina, este foarte dură. Ce estimări aveți privind eventualele scenarii care s-ar putea desfășura?

Costin Georgescu: Estimările sunt total negative, ăsta este numai un început, nu și-a arătat toate "dorințele" lui (Vladimir Putin, n.r.). Se inspiră din fosta Uniune Sovietică și, mai mult, se inspiră chiar din Rusia țaristă, să nu uităm de Testamenul lui Petru cel Mare (considerat apocrif, după unele surse, n.r.), și așa mai departe. Deci pe treaba asta conduce Rusia, pe un naționalism ieșit total din comun, un naționalism nereal, dacă vreți și îngrozitor față de o civilizație mondială de un fel democrat. Ăsta este Putin. Nu știm unde se va opri.

Știți cum este șarpele boa? Mănâncă ceva, așteaptă să se digere, să nu aibă dușmani în jur, se uită bine și, după asta, după ce a digerat ce a înghițit, înghite altceva. El a înghițit cu câțiva ani în urmă, nu mulți, Crimeea, acum înghite altceva și nu se oprește, după asta va vrea altceva, și altceva. E clar că nu se oprește aici, problema este unde se oprește astăzi, sau mâine, zilele astea, aici e o problemă, nu știm, dar în final nu se oprește deloc. De asta considerăm că statele civilizate trebuie să aibă o atitudine mult mai fermă față de acest om.

Am văzut demonstrații pentru mască, am văzut demonstrații pentru Covid, iar acum nu văd în fața ambasadelor țărilor democrate mii și mii de oameni care să iasă împotriva acestui om.

Wall-street.ro: România este cu siguranță în afara oricărui pericol militar?

Costin Georgescu: Momentan da, dar încep să am dubii pentru viitor. Nu știu care va fi acest viitor. Marele avantaj pe care îl avem, este că România nu mai este singură, România a fost singură la 1877, când am rămas tot cu Rusia singuri, a fost singură în primul Război Mondial când Rusia a părăsit făcând Revoluția de la 1917 a lui Lenin, singuri am fost și în al Doilea Război Mondial când Franța a capitulat, Anglia a rămas singură și noi am rămas singuri în partea asta a lumii, mereu am rămas singuri. Ei, acum nu mai suntem singuri. Acum facem parte din NATO, facem parte din Uniunea Europeană și România este apărată, deci consider că avem mult mai mare siguranță acum decât cum am avut cu zeci, cu sute de ani în urmă.

Wall-street.ro: Cum vedeți situația Republicii Moldova în acest context?

Costin Georgescu: E o întrebare foarte grea. Putin deocamdată a lăsat-o deoparte pentru că e mai mică, dar are acolo Transnistria și dacă Putin merge pe ideea de a ajunge la Transnistria prin sud, luând Odesa și tot sudul Ucrainei, atunci ajunge evident și la gurile Dunării, la noi și atunci Moldova are o șansă foarte grea. Singura șansă a Moldovei, și aici depinde de Uniunea Europeană, este să fie integrată în UE alături de România.

Wall-street.ro: Ar putea face ocidentalii mai mult decât fac în acest moment?

Costin Georgescu: Au ce face, mult. Să nu uităm că în ultimii 30 de ani rușii au intrat economic peste tot, îi găsim sub toate formele. Duceți-vă pe malul Mediteranei și găsim toate hotelurile, restaurantele pline, jocuri, case de jocuri, adică sunt firme, și la noi în țară și pot fi loviți economic.

Toate ambasadele (Rusiei, n.r.) le-aș închide și i-aș lăsa complet izolați. Domnule, ori sunteți o țară normală, ori dacă nu, rămâneți singuri, acolo, o țară izolată, fără noi. Dar cât timp nu se iau măsuri extraordinar de ferme față de ei, Putin va avea acest tupeu de tipul lui Hitler, lui Stalin, care nu se uitau la nimic decât la interesele lor personale. Asta e realitatea.

Evaluarea e dură, dar așa simt și am trăit în copiărie cu rușii în țară, când au venit trupele sovietice și știu ce înseamnă, cunosc câți oameni au murit în lagărele comuniste din Siberia până în 1952, știu ce au făcut rușii, ne-au luat tezaurul, ne-au împărțit țara. Ăștia sunt. Prieteni, în niciun caz.

Wall-street.ro: Cum vi se pare că gestionează conducerea țării situația în acest moment?

Costin Georgescu: Deocamdată nu pot să facă mai mult. Ceea ce fac este o treabă de normalitate. Ei sunt aliniați la ceea ce se face global în cadrul NATO, ce se face în cadrul Uniunii Europene și mă bucur că la conducerea Guverului este un militar care a dovedit că știe ce trebuie să facă pe frontul de luptă.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri