19 Septembrie 2021

Noi proteste în Franța, împotriva certificatului de vaccinare



Aproximativ 80.000 de manifestanţi, dintre care peste 6.000 la Paris, s-au mobilizat împotriva certificatului sanitar în Franţa, pentru a zecea sâmbătă consecutiv, potrivit Ministerului de Interne care notează că mişcarea şi-a pierdut elanul.

Au fost 121.000 de participanţi sâmbăta trecută, 140.000 săptămâna precedentă şi 237.000 la 7 august, potrivit Agerpres.

Au fost prezenţi în special membri ai personalului medical, obligaţi de miercuri să fie vaccinaţi pentru a lucra şi dintre care unii au făcut alegerea drastică de a demisiona, în timp ce alţii, 3.000 conform Ministerului Sănătăţii, au fost suspendaţi.

Obligaţia de vaccinare împotriva COVID-19 a intrat în vigoare pentru 2,7 milioane de persoane: angajaţi din spitale, case de bătrâni, îngrijitori privaţi, asistenţi la domiciliu, pompieri, însoţitori de ambulanţă.



Citeste si