24 Mai 2021

Belarus susţine că a acţionat în mod legal atunci când a interceptat zborul RyanAir



Republica Belarus a dat asigurări că a acţionat în mod legal atunci când a interceptat un zbor comercial după o alertă cu bombă, respingând acuzaţiile europenilor care suspectează că Minskul a deturnat avionul pentru a aresta un opozant aflat la bordul acestuia, informează AFP.

"Nu există nicio îndoială că acţiunile organelor noastre competente au fost în conformitate cu regulamentele internaţionale", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe belarus pe site-ul său, respingând "acuzaţiile fără fundament" ale ţărilor europene şi acuzându-le că "politizează" incidentul, conform Agerpres.ro.

"Acest incident trebuie privind din punct de vedere al securităţii", adaugă ministerul, cu referire la alerta cu bombă care a dus la aterizarea la Minsk, duminică, a zborului Ryanair ce venea dinspre Grecia în direcţia Lituania, două ţări membre ale UE.

Citește și Cine este Roman Protasevici, jurnalistul pentru care s-a deturnat zborul de la Minsk

Occidentul şi detractorii regimului lui Aleksandr Lukaşenko au estimat că este vorba de o deturnare de avion, unii vorbind chiar despre "terorism de stat", menit să-l aresteze pe Roman Protasevici, 26 de ani, fost redactor-şef al unei influente mass-media belaruse, Nexta.

Avionul a fost interceptat cu puţin timp înainte de a intra în spaţiul aerian lituanian de către armata belarusă, la ordinul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, cu argumentul unei alerte cu bombă, care potrivit Minskului s-a dovedit falsă.

Opozantul, considerat "terorist" de către autorităţile belaruse, a fost arestat pe aeroportul din Minsk.

Răspunzând acuzaţiilor "unor ţări şi structuri europene", diplomaţia belarusă a denunţat "graba acestor declaraţii făţiş ostile". "Există o dorinţă de a politiza, se aud acuzaţii fără fundament", a mai afirmat Ministerul de Externe al Republicii Belarus.

Autorităţile belaruse şi numeroşi înalţi responsabili ai săi sunt ţinta unor sancţiuni europene în urma reprimării unei ample mişcări de contestare declanşate în august 2020 după realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.



Citeste si