12 Mai 2021

Jeff Bezos își face flotă pentru a învinge Perla Neagră - și-a comandat unul dintre cele mai mari yacht-uri cu pânze din lume



Jeff Bezos este cel mai bogat om al planetei, averea sa fiind estimată la aproximativ 185 de miliarde de dolari, iar după ce a renunțat la poziția de CEO al Amazon are mai mult timp la dispoziție și pentru distracție.

Pe lângă recentele călătorii în care a fost surprins, Jeff Bezos își îndeplinește și o altă plăcere, și anume, yachturile. Multimiliardarul a comandat un superyacht cu pânze, ce va fi produs de compania olandeză Oceanco, potrivit Forbes.

Nu este prima oară când auzim că un miliardar își comandă un yacht, nu? Ei bine, Bezos, fondatorul Amazon și omul care finanțează inclusiv un program spațial ambițios, nu și-a comandat un superyacht oarecare.

Vrea să aibă unul dintre cele mai mari superyacht-uri din lume, iar, mai presus de toate, va avea și pânze. Noua jucărie a lui Bezos va avea în jur de 127 de metri lungime, iar la momentul „botezului” său nava va deveni cel mai mare superyacht cu pânze din lume.

(sursa foto: Nauticexpo - Superyacht-ul Perla Neagră, care are o lungime de aproape 107 metri, deținut de miliardarul rus Oleg Burlakov)

Din păcate pentru Bezos, deși va depăși Perla Neagră, recordul actual nu va fi depășit, deoarece Superyacht A, produs tot de Oceanco pentru magnatul rus Andrey Melnichenko, are aproape 143 de metri lungime.

Dar asta nu este tot. Pe lângă superyacht-ul care va fi dotat cu trei catarge cu pânze, a mai comandat încă un vas suport, care va însoți oriunde bijuteria din flota lui Jeff Bezos.

Deși încă nu se știu toate caracteristicile navei pe care și-a comandat-o Bezos, modelul Black Pearl poate traversa mările și oceanele fără ajutorul niciun motor, pânzele uriașe oferindu-i capacitatea de a opera complet independent de orice al mod de propulsie maritimă. Totodată, proprietarul va dispune tot confortul din lume pe acest yacht și nu numai. Dormitoare de lux, jacuzzi, propria spălătorie, aerul condiționat nu lipsește nici el și multe alte dotări demne de un asemenea yacht.



Citeste si