30 Martie 2021

Bill Gates vrea să „acopere soarele” pentru a combate încălzirea globală



Noul proiect finanțat de Bill Gates, prin care omul de afaceri vrea să acopere soarele pentru a răcori Pământul, va începe testele în vara acestui an. Un balon va fi lansat în curând în Suedia care va elibera în stratosferă un praf de cretă care „va acoperi Soarele” și combate încălzirea globală, scrie publicația Entrepreneur.

Cercetarea numită „Stratospheric Controlled Disturbance Experiment ” (SCoPEx pentru acronimul său în engleză) este realizată de oamenii de știință de la Universitatea Harvard și finanțată de donatori privați, inclusiv de fondatorul Microsoft.

Proiectul vrea să demonstreze că eliberarea acestui praf în stratosferă ar putea în cele din urmă să devieze o parte din energia soarelui și să scadă temperaturile planetei noastre.

Balonul va fi lansat în apropierea orașului arctic Kiruna și ar fi prima încercare serioasă de a testa dacă încălzirea globală poate fi ținută sub control prin diminuarea luminii solare.

Totuși ecologiștii se tem că această schimbare dramatică în strategia de ameliorare a încălzirii globale ar da naștere unui sentiment de relaxare în ceea ce privește emiterea de gaze cu efect de seră, oamenii putând să capete ideea ca nu ar mai fi nevoiți să limiteze consumul.

Unii critici ai proiectului susțin că lucrul la acest tip de „geoinginerie solară" ar putea oferi politicienilor o scuză pentru a întârzia reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.



Citeste si