6 Ianuarie 2021

Joe Biden: Acesta nu este un protest, este un asediu



Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite, a făcut primele declarații în urma violențelor din zona Capitoliului. Acesta a precizat că totul trebuie să înceteze, că întâmplările nu reprezintă imaginea Americii.

”Cuvintele unui președinte contează, indiferent dacă este un președinte bun sau nu. Cuvintele pot incita. Prin urmare, îl rog pe Donald Trump să oprească aceasta imediat. Îl rog să le transmită oamenilor să părăsească clădirea și să respecte Constituția”, a declarat Joe Biden.

Acesta a precizat că ceea ce vedem nu este un protest, ci mai degrabă, un asediu, o insurecție.

”Lumea întreagă ne privește. Iată că democrația noastră este slăbită”, a mai spus Biden.

Tot acesta mai adaugă și că este întristat de națiunea americană, despre care crede că ”a ajuns într-un moment întunecat”.

Joe Biden a încurajat americanii să privească și către valorile americane, care definesc națiunea americană, valorile pe care Lincoln le-a insuflat.

”America este despre respect, decență și toleranță. Americanii au îndurat multe și vom câștiga și acum. Trebuie să reinstaurăm valorile decente, să reînnoim politica și să nu aducem ură și haos”, a comentat acesta.

Biden mai spune și că certificarea votului este o acțiune sacră și că nu trebuie ca oamenii să fie ghidați pentru urmărirea interesului personal.



Citeste si