15 Februarie 2007

Vanzarile Gaz de France au fost sub estimarile pietei in 2006

Gaz de France a anuntat majorarea cu 21% a vanzarilor din 2006, sub estimarile pietei, pe fondul cererii substantiale si a majorarii preturilor gazelor naturale in Franta.

Compania de stat, specializata in livrarea de gaze naturale a obtinut in 2006 venituri de 27,64 miliarde euro (35,9 miliarde dolari). Valoarea depaseste nivelul veniturilor obtinute in 2005, de 22,87 miliarde euro, fiind insa sub estimarile analistilor, care, chestionati de Reuters, au mizat in medie pe venituri de 28,36 miliarde euro. Fata de anul precedent, vanzarile au crescut cu 24%.

GDF a confirmat ca se asteapta ca, pentru anul trecut, nivelul castigurilor inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare sa depaseasca cinci miliarde euro, iar veniturile sa fie de peste 2,2 miliarde euro, informeaza NewsIn. Compania a propus pentru data de 25 iunie o intrunire extraordinara a actionarilor pentru a vota in ceea ce priveste fuziunea cu Suez, aceasta afacere fiind sprijinita de guvernul francez in februarie 2006 pentru a elimina posibilitatea unei preluari de catre compania italiana Enel.

GDF fuzioneaza grupul francez de electricitate Suez, tranzactie care se ridica la 80 miliarde euro. Fuziunea a fost insa amanata de decizia curtii constitutionale franceze care a decis ca acest proces nu poate demara inainte de finalizarea liberalizarii pietelor energetice ale Uniunii Europene, la data de 1 iulie 2007.

Fuziunea a devenit un subiect foarte important al alegerilor prezidentiale si legislative ce urmeaza in Franta. Socialistii aflati in opozitie au declarat ca in cazul in care vor ajunge la putere vor revoca aceasta decizie de fuziune, preferand fuziunea dintre GDF si EDF, pentru a crea un gigant european al energiei.



Citeste si