17 Aprilie 2020

COVID-19 | A fost lansată o petiție online pentru arestarea președintelui chinez și a Partidului Comunist pentru crime împotriva umanității



O petiție lansată online cere arestarea președintelui Xi Jingping și a celorlalți lideri ai Partidului Comunist din China pentru „crime împotriva umanității” în criza coronavirusului care face ravagii în întreaga lume. Inițiativa, care este adresată „guvernelor din întreaga lume și umanității,” este prima de acest fel care vizează regimul de la Beijing, acuzat de mulți că a încercat să ascundă adevărul despre focarul de infecție cu COVID-19, nu a trecut la controlul său rapid și, ulterior, a cenzurat vocile critice interne, potrivit G4Media.

Deși experții în drept internațional nu cred că petiția va avea șanse de succes – mai ales în condițiile în care ea se bazează pe una dintre teoriile conspirației vehiculate în ultima perioadă, potrivit căreia virusul a fost creat într-un laborator – nu puțini sunt cei care afirmă că ea este prima dintr-un șir lung de inițiative ce va încerca să tragă la răspundere conducerea Chinei în acest caz.

Petiția care solicită arestarea liderilor de la Beijing a fost lansată pe pagina change.org.

În ea, se afirmă: „Solicităm arestarea președintelui Partidului Comunist din China, Xi Jinping, a întregului Partid Comunist Chinez și a tuturor co-conspiratorilor care au luat parte la exterminarea rasei umane, prin eliberarea intenționată a COVID-19, <>. Virusul a fost creat într-un laborator și a fost eliberat în lume în încercarea de a destabiliza economia mondială și de a îngenunchea popoarele. Xi Jinping a participat de bunăvoie la procesul care a eliberat virusul din Wuhan și s-a asigurat că multe națiuni de pe glob sunt infectate. Crearea virusului a fost făcută cu intenții rele. Noi, lumea, îl facem responsabil pe Xi Jinping și vrem acțiuni din partea guvernelor lumii.”

Autorul petiției a inserat în document un link spre un material video postat pe Facebook în care, susține el, sunt înfățișate detaliile cu probe ale „crimelor” pe care le-ar fi comis președintele chinez și conducerea statului comunist.

Interesant de menționat este că pagina Facebook respectivă nu mai este activă, iar autorul petiției a acuzat gigantul de socializare media că încearcă să ascundă adevărul. Înregistrarea video a fost postată pe site-ul Vimeo.



Citeste si