17 Martie 2020

Coronavirus: Rusia a suspendat toate competiţiile internaţionale de pe teritoriul său



Rusia a suspendat, până la noi ordine, toate competiţiile internaţionale programate pe teritoriul său, pentru a combate propagarea noului coronavirus, informează agenţia EFE.

Interdicţia îi afectează inclusiv pe sportivii străini invitaţi să concureze în această ţară, în principal în evenimente hibernale, se precizează într-un comunicat al Ministerului rus al Sportului, scrie Agerpres.

Această decizie limitează, de asemenea, desfăşurarea competiţiilor naţionale care nu sunt legate direct de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Singura excepţie de la regulă este Turneul candidaţilor la şah de la Ekaterinburg, capitala regiunii Ural, care va avea loc începând de astăzi (marţi), aşa cum este programat, însă cu respectarea măsurilor de evitare a mulţimilor.

Federaţia internaţională de şah (FIDE) a precizat că a luat toate precauţiile posibile pentru a-i proteja pe participanţi, inclusiv separarea şahiştilor, a jurnaliştilor şi spectatorilor, precum şi suspendarea tuturor evenimentelor paralele.

Autorităţile ruse, în special cele de la Moscova, au anunţat luni noi măsuri împotriva pandemiei de coronavirus care, în cazul capitalei, vizează inclusiv închiderea centrelor culturale şi educaţionale.

Rusia, numărul persoanelor infectate a crescut la 93 în ultimele zile, între care 86 de persoane infectate în străinătate, în principal în China şi Italia.



Citeste si