10 Octombrie 2016

O fabrica daneza produce un sortiment de bere artizanala sub forma de pudra



O fabrica daneza, To Ol, a reusit sa produca un sortiment de bere artizanala sub forma de pudra, alimentand astfel teoriile potrivit carora berea instant ar putea deveni in curand un produs comercializat pe scara larga, dupa modelul cafelei si sucurilor instant, informeaza slate.fr.

Tobias Emil Jensen si Tore Gynther, fondatorii acelei fabrici, au colaborat cu GEA Group, o companie germana specializata in tehnologii folosite in industria alimentelor. Alaturi de o echipa de la compania R&D, ei au utilizat tehnica de liofilizare asupra a patru sortimente de bere produse de compania daneza - doua IPA, un Pilsner si o bere ce contine cafea, scrie News.ro.

”Folosindu-ne de faptul ca apa si alcoolul, in vid si la temperatura joasa, trec direct din starea de gheata in starea de vapori, am fost in masura sa separam apa, alcoolul si materiile uscate (la fel ca in cazul cafelei instant) din bere. Si am facut acest lucru intr-o maniera favorabila aromelor, ceea ce inseamna ca nu a trebuit sa adaugam caldura”, au explicat inventatorii pudrei de bere.

Obiectivul lor a fost acesta: sa ofere oamenilor posibilitatea de a bea o bere de calitate in locuri in care aceasta bautura, in mod obisnuit, nu este disponibila. In timpul drumetiilor in zone izolate, de exemplu. Este suficient sa se amestece pudra cu apa si cu putin alcool pentru a imita, potrivit inventatorilor danezi, gustul si senzatia oferite de o bere artizanala proaspata.

Produsul nu este inca pregatit pentru a putea fi comercializat. In prezent, inventatorii lui doresc sa aleaga un ambalaj potrivit pentru produsul final si sa determine sortimentele de bere care isi pastreaza cel mai bine aroma si gustul in timpul procesului de fabricare a pudrei.

Fabrica To Ol vrea sa se pozitioneze pe segmentul de piata al sortimentelor varf de gama, producand o bere liofilizata artizanala. Totusi, aceasta nu este prima bere pudra din lume. Compania Pat's Backcountry Beverages din statul american Colorado produce deja o bere pudra, insa folosind un alt procedeu, bazat pe ingrediente concentrate.



Citeste si