20 Iulie 2015

Christine Lagarde: FMI vrea restructurarea datoriilor Greciei, dar nu taierea directa a acestora



Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat ca Fondul Monetar International (FMI) va participa la programul de salvare a Greciei daca acesta va include restructurarea datoriilor si adoptarea reformelor guvernamentale, dar a precizat ca nu se pune problema reducerii directe a obligatiilor financiare. Lagarde a spus, intr-un interviu acordat postului francez de radio Europe 1, ca Fondul se va implica doar daca Guvernul elen se va angaja la reforme economice profunde si "o politica bugetara sanatoasa", relateaza Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Ea a adaugat ca nu este posibila o solutie pentru Grecia fara o restructurare a datoriilor, cu toate ca un "haircut" direct (reducerea acestora n.r.) nu este un subiect de discutie. Reducerea datoriilor poate fi realizata prin prelungirea perioadelor de maturitate si a perioadelor de gratie, precum si prin reducerea la maximum a dobanzilor, a precizat sefa FMI. "Nu este un capriciu. Nu este un amestec al FMI in afacerile Greciei, acestea sunt reguli stabilite pentru toate tarile membre ale FMI", a spus Lagarde.

FMI si Statele Unite, cel mai mare actionar al institutiei financiare, au avertizat in repetate randuri oficialii zonei euro ca Grecia va avea nevoie de o restructurare mult mai ampla a datoriilor decat cea luata in considerare, in conditiile in care controlul capitalului sufoca economia deja slabita. Lagarde a apreciat ca discutiile cu autoritatile de la Atena vor dura cel putin patru saptamani, situatia devenind mult mai complexa. "Nu am mai lucrat cu echipele elene de sase luni, nu avem informatii despre sistemul financiar, de exemplu", a spus Lagarde. Ea a adaugat ca este probabil ca bancile din Grecia sa fie redeschise luni, dupa ce Banca Centrala Europeana (BCE) a majorat joi plafonul de finantare a bancilor elene cu 900 de milioane de euro, la 90 de miliarde de euro.

Ministrul francez de Finante Michel Sapin a declarat la acelasi post de radio ca sustine restructurarea datoriilor Greciei, dar ca este impotriva unui haircut, care ar fi contrar intereselor contribuabililor francezi.



Citeste si