2 Februarie 2015

Banca centrala a Rusiei a taiat dobanda cheie; rubla a scazut la cel mai scazut nivel din ultimul an



Banca centrala a Rusiei a redus astazi dobanda de politica monetara cu doua puncte procentuale, la 15%, pe fondul asteptarilor privind incetinirea inflatiei din cauza slabei activitatii economice, iar rubla s-a depreciat la peste 71 de unitati fata de dolar, cel mai scazut nivel din ultimul an.

Analistii estimau ca rata dobanzii cheie va fi mentinuta la 17% in urmatoarele doua luni, potrivit MarketWatch. Rubla a scazut cu 2,7% in urma anuntului, la peste 71 de unitati fata de dolar, de la 68,9 unitati pentru un dolar la inchiderea de joi, potrivit Mediafax.

Rata dobanzii de politica monetara a fost ridicata de la 10,5% la 17% in decembrie, cand Banca centrala a Rusiei a operat cea mai mare crestere intr-o singura etapa din ultimii 16 ani, in incercarea de a opri deprecierea rublei generata de impactul sanctiunilor occidentale asupra economiei locale si a scaderii cotatiei petrolului.

"Decizia din 15 decembrie a Bancii centrala a Rusiei de a majora in mod dramatic dobanda cheie s-a reflectat in stabilizarea inflatiei si deprecierea monedei nationale in linie cu asteptarile bancii", se arata in comunicatul institutiei de la finele sedintei de politica monetara. In 2014, banca centrala a majorat dobanda cheie in sase etape, de la 5,5%.

Banca centrala a Rusiei estimeaza ca rata anuala a inflatiei a incetinit in ianuarie sub 10%, de la 11,4% luna trecuta. Institutia anticipeaza o contractie economica de circa 4% in acest an, fata de o crestere de 0,6% preconizata pentru 2014. In prima jumatate a anului, produsul intern brut este estimat sa scada cu 3,2%.



Citeste si