22 Mai 2014

Silvio Berlusconi: Moneda euro va disparea, in absenta unei reformari radicale a UE



Silvio Berlusconi, fostul premier, a avertizat marti ca moneda euro ar putea disparea, daca Uniunea Europeana nu va fi supusa unei reforme radicale, relateaza Mediafax, care citeaza AFP.

"Avem nevoie de schimbari radicale sau situatia economica ne va impune pe noi si pe alte state sa renuntam la euro si sa revenim la moneda noastra nationala", a afirmat Berlusconi la postul britanic de televiziune BBC.

In opinia sa, "politica economica dezechilibrata" a Uniunii Europene ameninta supravietuirea zonei euro. Silvio Berlusconi l-a criticat, de asemenea, pe fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy, pentru eforturile depuse de acesta in scopul inlaturarii de la putere a fostului lider libian Muammar Kadhafi, in 2011.

Sarkozy "se temea ca prietenia mea cu Kadhafi va impiedica Libia sa furnizeze Frantei petrol si gaze", a afirmat el intr-un interviu, la Milano, in nordul Italiei. "De asemenea, el (Sarkozy) a actionat inaintea altor state, pentru a ataca Libia si pe Kadhafi. Cred ca aceasta a fost o greseala grava", a adaugat Berlusconi.



Citeste si