In continuare, Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, este cel mai bogat om de afaceri din Rusia, insa averea sa a crescut cu 3,6 miliarde dolari intr-un an, ajungand in prezent la 18,3 miliarde dolari. Forbes mentioneaza insa ca, incepand din 2002 si pana in prezent, Abramovici a vandut treptat toate activele pe care le detinea in Rusia, respectiv, cele 28 la suta din actiunile Aeroflot, participatia de 50 de procente din actiunile Rusal, pachetul de 37 la suta din actiunile Ruspromavto, 40 la suta din actiunile Irkutskenergo si 70 la suta din centrala hidraulica de la Krasnoiarsk. La sfarsitul lunii septembrie 2005, Abramovici a vandut 72,7 la suta din actiunile companiei petroliere ruse Sibneft catre grupul Gazprom pentru o suma de aproximativ 13 miliarde dolari.
In schimb, pe locul secund in clasamentul Forbes al celor mai bogati rusi, presedintele companiei petroliere LUKoil, Vaghit Alekperov, cu o avere de 8,6 miliarde dolari, a trecut in fata lui Vladimir Lisin, proprietarul grupului metalurgic Novolipetsk, a carui avere este estimata la sapte miliarde dolari. Potrivit Forbes, Vaghit Alekperov a reusit intr-un an sa-si dubleze averea gratie cresterii gradului de capitalizare a societatii pe care o conduce dar si a investitiilor reusite pe piata bursiera.
De asemenea, in topul celor mai bogati rusi mai figureaza si presedintele Alfa Group, Mikhail Fridman, co-proprietarul societatii petroliere mixte TNK-BP, Viktor Vekselberg, si Oleg Deripaska, proprietarul holdingului Bazovy Element. Cel mai nou intrat in lista alcatuita de Forbes este Aleksandr Frolov, cel care controleaza o treime din actiunile celei mai mari companii metalurgice a Rusiei, Evrazholding si poseda o avere de 2,8 miliarde dolari. Lista celor mai bogate 100 de persoane din Rusia se incheie cu Alexei Fedoricev, care detine concernul Fedcominvest, cu o avere estimata de Forbes la 450 milioane dolari.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: