1 Decembrie 2011

Randamentul obligatiunilor Germaniei pe un an a devenit negativ



Randamentul obligatiunilor Germaniei pe un an a devenit miercuri negativ, dupa ce investitorii s-au orientat puternic catre datoria pe termen scurt a celui mai sigur stat din zona euro, in contextul temerilor ca uniunea monetara s-ar putea destrama, potrivit Financial Times.

Bursele au crescut in aceasta saptamana, dar pietele de tranzactionare pentru obligatiuni, care indica adeseori mai bine perspectivele economice, au ramas sub presiune, scrie Mediafax.

"Chiar daca bursele au crescut, vedem noi presiuni la periferie", a declarat Sherif Hamad, analist la Barclays Capital.

Randamentul compozit al obligatiunilor Germaniei pe un an a coborat miercuri cu 0,13 puncte procentuale, la minus 0,05 puncte, cel mai scazut nivel cel putin din 1995, de cand sunt disponibile date, iar costurile de imprumut ale Italiei si Spaniei au urcat.

"Investitorii se repozitioneaza si platesc pentru siguranta. Este un efect al incertitudinilor si deciziilor importante care trebuie luate in urmatoarele zile", a declarat Alberto Gallo, analist la Royal Bank of Scotland.

Exista temeri tot mai mari ca problema datoriilor suverane ar putea destrama zona euro. Bancile si companiile au inceput sa pregateasca planuri pentru un astfel de eveniment, iar bancherii si analistii au cerut Bancii Centrale Europene sa devina creditor de ultima instanta pentru statele europene si sa impiedice un "cataclism financiar".



Citeste si