15 Iulie 2011

Draghi: Solvabilitatea statelor nu mai este garantata de apartenenta la zona euro



Solvabilitatea tarilor din zona euro nu mai este un fapt garantat de apartenenta la zona euro, ci trebuie castigata prin cresterea economica sustenabila si bugete echilibrate, a declarat viitorul presedinte al Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, transmite Reuters, citata de Mediafax.

El a aratat ca s-a intrat intr-o noua faza a crizei datoriilor si liderii trebuie sa conceapa un raspuns clar pentru oprirea contagiunii care pune in pericol moneda unica.

"Este necesar ca cei care incearca sa rezolve criza datoriilor suverane sa ofere certitudini, sa defineasca obiectivele politice, instrumentele folosite si marimea resurselor disponibile", a afirmat Draghi, in prezent guvernator al bancii centrale italiene, intr-un discurs la Roma.

Guvernele europene nu mai pot miza pe costuri de finantare similare cu cele ale Germaniei, cea mai puternica economie din regiune, doar pentru faptul ca fac parte din zona euro.

"Solvabilitatea statelor nu mai este ceva garantat, ci trebuie castigata prin crestere ridicata si sustenabila, posibila doar daca bugetele sunt echilibrate", a spus Draghi, adaugand ca nivelul costului creditarii reflecta noua realitate.

Comentariile lui Draghi la reuniunea anuala a asociatiei bancilor din Italia au avut loc dupa ce cotatiile obligatiunilor si actiunilor italiene s-au prabusit in ultimele cateva zile, din cauza temerilor ca guvernul va avea probleme in eforturile de reducere a datoriilor, pe locul al doilea ca marime in zona euro dupa Grecia.

Randamentul obligatiunilor italiene pe termen de zece ani au scazut la inceputul acestei saptamani la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani, iar costul finantarii la vanzarea de titluri de Trezorerie pe termen de un an a urcat.

Obligatiunile si-au revenit miercuri, dupa promisiunile guvernului ca planul de austeritate de 40 de miliarde de euro, pentru reducerea deficitului bugetar pana in 2014, va fi aprobat rapid de Parlament.

Spreadul obligatiunilor italiene pe zece ani fata de obligatiunile germane a scazut cu 0,17 puncte procentuale, la 2,693 puncte, sub maximul record de la infiintarea euro, de 3,48 puncte, atins marti.

Ministrul de Finante, Giulio Tremonti, a declarat la aceeasi reuniune ca programul va fi aprobat de ambele Camere ale Parlamentului pana pe 15 iulie. Partidele de opozitie au acceptat sa sustina programul.



Citeste si