Profitul net al Dell, al doilea producator de PC-uri la nivel mondial, a crescut de 2,7 ori in primele trei luni ale acestui an, ultimul trimestru al anului fiscal 2010-2011, la 927 milioane de dolari, depasind semnificativ estimarile analistilor datorita imbnuatatirii profitabilitatii, scrie Mediafax.

Veniturile au crescut cu 5% in perioada analizata, la 15,7 miliarde de dolari, iar profitul operational s-a dublat, la 1,1 miliarde de dolari, potrivit unui raport prezentat de compania americana.

Dell si-a imbunatatit estimarile privind profitul operational in anul fiscal 2011-2012, anticipand vanzari solide la inceputul urmatorului an scolar si cheltuieli guvernamentale pentru tehnologie, transmite Reuters.

Compania anticipeaza ca afacerile cu sectorul public din Statele Unite vor fi sustinute de cheltuieli mai mari din partea administratiilor statale si locale, inclusiv pentru sectorul educatiei.

Rezultatele Dell au fost bine primite de investitori, actiunile companiei urcand cu 5% in prelungirea sesiunii de tranzactionare de marti pe bursa de la New York.

Hewlett-Packard, cel mai mare producator de PC-uri si rivalul traditional al Dell, a dezamagit investitorii la inceputul acestei saptamani prin taierea estimarilor privind profitul. Actiunile HP au scazut marti cu peste 7%.

Computerele personale continua sa fie principalul business al Dell, insa compania incearca sa-si diversifice operatiunile generatoare de venituri, in special in contextul cererii tot mai reduse din partea consumatorilor.

Dell vrea sa-si consolideze pozitia pe piata echipamentelor pentru centre de date si sa se afime in zona gadget-urilor mobile. Piata smartphone-urilor si tabletelor este in plin boom si ofera marje de profit foarte ridicate, dezavantajul fiind competitia foarte dura.

Directorul financiar al companiei, Brian Gladden, a declarat ca vanzarile retail de PC-uri au fost sub estimarile companiei in primele trei luni ale anului, in principal din cauza popularitatii tabletelor.

Pe ansamblul intregului an fiscal incheiat la 31 martie, veniturile Dell au crescut cu 16%, la 61,5 miliarde de dolari, iar profitul net s-a majorat cu 84%, la 2,6 miliarde de dolari.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri