7 Iulie 2010

Germanos lanseaza o oferta ce include servicii Romtelecom si Cosmote



Germanos, unul dintre cei mai mari retaileri GSM de pe piata locala, lanseaza pachetul Quad Play care combina servicii Romtelecom si Cosmote. Noua oferta reuneste servicii de telefonie fixa, Internet in banda larga si televiziune de la Romtelecom cu servicii de telefonie mobila de la Cosmote.
Incepand cu 5 iulie, clientii care viziteaza magazinele Germanos din toata tara vor putea beneficia de noua initiativa care le ofera posibilitatea de a se abona la trei servicii Romtelecom: televiziune, Internet in banda larga si voce fixa, pe care le pot combina dupa nevoile lor specifice de comunicare si de divertisment.

Pentru pachetul Romtelecom care include cele trei servicii se va acorda un discount de 2 euro pe luna, adica o reducere de aproape 50 de euro, pentru contractele incheiate pe o perioada de doi ani.

In plus, clientii care opteaza pentru pachetul Romtelecom mai sus mentionat beneficiaza si de o oferta speciala de la Cosmote, constand intr-un abonament de telefonie mobila, numit “Cosmote in Retea”.

Oferta “Cosmote in Retea” inclusa in pachetul Quad Play este disponibila la un tarif de 2,5 euro/luna (fara TVA) si include 500 de minute in reteaua operatorului de telefonie mobila, care pot fi folosite si catre reteaua fixa Romtelecom, si 500 de SMS-uri in retea.

De asemenea, clientii care se vor abona in magazinele Germanos la toate serviciile disponibile prin intermediul pachetului Quad Play pot beneficia si de reduceri suplimentare la achizitionarea unui telefon mobil impreuna cu abonamentul „Cosmote in Retea”.

Pachetul Quad Play va fi disponibil in reteaua de magazine Germanos pana pe 4 august 2010.

Retailerul telecom Germanos este prezent in Romania din 1996 si face parte din grupul elen OTE, alaturi de Cosmote si de operatorul de telefonie fixa, Internet si televiziune digitala Romtelecom.



Citeste si