18 Martie 2010

Cisco: Traficul mobil de date va creste cu 108% in urmatorii patru ani



Traficul mobil de date la nivel global va ajunge la 3,6 exabytes (3,6 miliarde gigabite) pe luna sau la o rata anuala de 40 exabytes pana in 2014, anunta un raport recent al companiei Cisco.

Potrivit studiului Cisco Visual Networking Index, in intervalul 2009-2014 ar putea fi inregistrata o crestere de 39 de ori, sau o rata anuala de crestere de 108%.

Motivele care stau la baza acestei cresteri sunt performanta dispozitivelor mobile si consumul ridicat de continut video pe mobil. Pana in 2014, numarul dispozitivelor mobile personale care se conectează la retelele mobile ar putea depasi cinci miliarde. Analistii Cisco prognozeaza ca video pe mobil va reprezenta 66% din tot traficul mobil pana in 2014, o crestere de 66 de ori intre 2009 si 2014 - cea mai mare rata de crestere pentru orice aplicatie mobila.

Traficul global de date pe mobil a crescut cu 160% anul trecut la 90 petabytes (90 miliarde gigabite) pe lună, sau echivalentul a 23 de milioane de DVD-uri. Traficul global de date pe mobil creste astazi de 2,4 ori mai rapid decat traficul global pe conexiunile broadband fixe.

Este de asteptat ca telefoanele inteligente si cardurile pentru laptop sa reprezint 90% din traficul global de date pe mobil pana in 2014 si mai mult de 400 de milioane dintre utilizatorii de Internet ai lumii ar putea sa acceseze reteaua doar printr-o conexiune mobila

In prezent, conexiunea mobila obisnuita genereaza 1,3GB de trafic lunar si se estimeaza ca pana in 2014, conexiunea mobila obisnuita va genera 7 gigabytes de trafic pe luna.

Orientul Mijlociu si Africa ar putea avea cea mai ridicata rata regionala a cresterii traficului de date, cu o crestere anuala de 133% pentru perioada prognozata. Se prognozeaza ca zona Asia-Pacific va avea o crestere anuala de 119%, urmata de America de Nord cu 117%. Se asteapta ca India sa fie tara cu cea mai mare rata de crestere a traficului mobil de date, cu o crestere anuala de 222% pentru perioada prognozata, urmata de China cu o crestere anuala de 172% si de Africa de Sud cu o crestere anuala de 156%.

In multe tari, operatorii mobili ofera deja servicii de internet mobil de banda larga la preturi si viteze comparabile cu conexiunile fixe in banda larga, ceea ce explica aceste rate mari de crestere.



Citeste si