12 Noiembrie 2009

Apple devine cel mai profitabil producator de telefoane mobile



Apple a devenit cel mai profitabil producator de telefoane mobile in trimestrul al treilea, depasindu-l pe cel mai mare producator de telefoane mobile, Nokia, pentru prima data de la lansarea popularului iPhone, anunta un raport recent al Strategy Analytics.

Profitul operational al Apple din trimestrul al treilea provenit din vanzarile iPhone a fost de 1,6 miliarde dolari, in timp ce al Nokia, provenit din unitatea de telefoane mobile, a fost de 1,1 miliarde dolari, au anuntat analistii companiei de cercetare.

Nokia se lupta sa isi pastreze pozitia de lider in segmentul smartphone-urilor, dupa ce competitia a crescut din partea noilor rivali Apple, Research in Motion si Motorola, cu noul Droid, scrie Bloomberg.

"Marja de profit a diviziei de telefoane a Nokia s-a erodat in timpul crizei economice din acest an", a declarat analistul Neil Mawston.

"Consideram ca piata din Statele Unite, unde Nokia a fost depasit de Apple la cota de piata, este cheia recuperarii pentru Nokia in 2010", a adaugat analistul.

Cota producatorului finlandez in piata smartphone-urilor cu functii avansate ca browser-ul de Internet a scazut in trimestrul al treilea la 35%, de la 41%, dupa ce a postat pierderi de 834 milioane dolari. De asemenea, Nokia l-a inlocuit pe directorul financiar Rick Simonson cu Timo Ihamuotila, care anterior a lucrat pentru Nokia in Statele Unite.

In ultimul trimestru, Apple a avut o crestere a veniturilor de 25%, comparativ cu declinul de 20% al Nokia. Apple a fost ajutat in trimestrul al treilea de pretul ridicat al terminalului si de controlul eficient al costurilor, considera analistii.

iPhone este vandut in aproximativ 80 de tari, iar in urma cu o luna a fost lansat in China, cea mai mare piata a Nokia, dupa venituri. Telefoanele Nokia sunt disponibile in mai mult de 150 de tari. In trimestrul al treilea, Nokia a vandut 16,4 milioane de smartphone-uri, cea mai scumpa categorie de telefoane mobile.



Citeste si