22 Iunie 2009

Operatorul de comunicatii al Transelectrica tinteste afaceri mai mari cu 10% si un profit de 1 mil. euro



Operatorul de comunicatii de stat Teletrans isi propune o crestere de 10% la nivelul afacerilor in acest an, pana la aproximativ 9,5 milioane euro si un profit in crestere cu 15%, de pana la un milion euro, arata Horia Hahaianu, directorul general al companiei detinute integral de Transelectrica.
“In 2008 am avut a avut o cifra de afaceri neta de 8,6 milioane euro, la un profit de 850.000 euro, in conditiile cresterii volumului serviciilor prestate catre Transelectrica, compania nationala de transport de energie electrica, cat si a largirii portofoliului de clienti”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, Hahaianu, numit in functia actuala la inceputul lunii aprilie, de catre Ministerul Economiei.

In ceea ce priveste proportiile pe diversele categorii de servicii, cele de telecomunicatii reprezinta 69% din veniturile totale ale companiei, restul revenind serviciilor de IT si informatica de proces.

De cand a schimbat functia de consilier al ministrului Sandu pe cea de director general la Teletrans, Hahaianu a trecut printr-un proces normal si natural de transformare interna, de strategie si abordare de piata, proces pe care si l-a propus sa-l finalizam pana la sfarsitul anului curent.

La ora actuala, in compania Teletrans se desfasoara doua procese in paralel - pe de o parte, unul care tine de structura si functionarea companiei, iar pe de alta parte un proces care priveste relationarea companiei cu mediul economic extern.

“Pentru primul proces, in momentul de fata, desfasuram o actiune ampla care vizeaza eficientizarea infrastructurii pe care o operam (in special backbone-ul national de 5.000 km de fibra optica), dar si reorganizarea companiei ca o consecinta necesara a schimbarii viziunii de afaceri a Teletrans. In acest sens, urmarim adaptarea companiei la obiectivul principal asumat, si anume atragerea de noi clienti”, spune Hahaianu.

In cadrul celui de-al doilea proces, importanta este relationarea organizatiei cu mediul economic extern, prin “iesirea” companiei Teletrans pe piata regionala telecom si pozitionarea sa ca un jucator important aici. Pentru aceasta, compania va recurge la modificari interne de proceduri si procese, lucru care va permite o abordare mai profesionista a procesului de vanzare in cadrul Teletrans.

“In acelasi timp, ne indreptam atentia si catre clientii corporate cu acoperire nationala, carora le putem acorda o alternativa viabila, bazata pe backbone-ul national de 5.000 km de fibra optica, pe care opereaza compania”, adauga el.

Obiectivele din acest an ale Teletrans vizeaza in mod deosebit modificarile interne, modificari ce se refera la abordarea si adaptarea companiei la cerintele de piata din toate punctele de vedere.

Astfel, Hahaianu urmareste sa finalizeze stadiul actual de dezvoltare a retelei, sa reorganizeze compania si sa furnizeze anumite servicii catre terti care sa aduca raportul dintre acestia si Transelectrica de la 1 la 1 in trei ani.

In plus, acesta isi propune ca Teletrans sa ofere servicii cu valoare adaugata si sa sa reuseasca accesarea fondurilor europene pentru administratie publica si dezvoltare regionala si sa intensifice activitatea companiei pe piata.

Cat despre criza economica actuala, Hahaianu spune ca aceasta este resimtita sub o forma sau alta de catre toate companiile.

“Nevoia de comunicare se va mentine, iar in unele sectoare va creste probabil. Totusi, nivelul preturilor va fi caracterizat printr-o scadere; noi ne punem multe sperante in investitii noi in Romania - o piata de altfel inca emergenta – si speram la investitii locale si straine, care, in mod implicit, vor creste piata serviciilor de comunicatii”, explica fostul consilier al ministrului comunicatiilor, Gabriel Sandu.

Prin serviciile furnizate ne adresam atat operatorilor mari cat si celor mici si mijlocii, ISP, companiilor de utilitati prin solutii specifice dar si clientilor corporate.

Fiind un operator telecom de tipul carrier, Teletrans are un concurent direct principal, pozitionat astfel si care detine infrastructura proprie, potrivit lui Horia Hahaianu.

Infiintata in anul 2002 pentru a servi necesitatilor de telecomunicatii ale companiei Transelectrica, s-a constatat faptul ca societatea Teletrans are o capacitate functionala importanta ce ramanea nesolicitata. Acest factor a determinat comercializarea serviciilor catre alte companii si institutii, compania devenind astazi un jucator important pe piata locala. Teletrans are puncte de prezenta in 32 de municipii de judet, acces la reteaua de fibra optica in peste 110 locatii si legaturi crossborder cu Ungaria, Bulgaria, Serbia si un numar de 238 de angajati, dintre care 106 – in Bucuresti, iar 132 – in tara.



Citeste si