9 Februarie 2009

Cosmote plateste intreruperea convorbirilor in situatii fara semnal



Cosmote Romania, al treilea jucator din piata locala de telefonie mobila, a lansat un program prin care clientii primesc bani la intreruperea convorbirilor in situatii fara semnal Cosmote.

Acest program este prima initiativa de acest gen de pe piata romaneasca de telecom si doreste sa sublinieze angajamentul asumat de companie de a oferi servicii de calitate tuturor utilizatorilor. Programul se adreseaza tuturor clientilor Cosmote, abonati si utilizatori de Cartela Cosmote.

Conform acestui concept, pentru convorbirile intrerupte din motive legate de pierderea semnalului Cosmote, clientii vor primi 0.0119 euro per apel intrerupt (TVA inclusa), compania acordand cumulat pana la 2.38 euro pe luna (TVA inclusa) pentru fiecare numar de telefon. Exceptie fac apelurile efectuate catre numere netaxabile. Evidenta cazurilor de intreruperi ale apelurilor va fi tinuta in mod automat de sistemele companiei.

In cazul utilizatorilor de Cartela Cosmote, banii sunt alocati sub forma de credit pentru efectuarea de apeluri nationale sau in retea, trimiterea de SMS-uri si MMS-uri, activarea de extraoptiuni sau servicii premium.

Conceptul certifica inca o data calitatea acoperirii retelei Cosmote, care depaseste in prezent 98% din populatia Romaniei. Sistemul care monitorizeaza incidenta apelurilor intrerupte a fost implementat pe infrastructura existenta, care este una dintre cele mai avansate din intreaga tara din punct de vedere tehnic.

De la lansarea operatiunilor in Romania, Cosmote a investit peste 600 de milioane de euro, in principal in extinderea si modernizarea retelei, pentru a putea oferi comunicare de calitate unei baze de utilizatori in crestere.

Cosmote Romania este membru al grupului elen OTE si a raportat pentru primele noua luni ale anului trecut o crestere a cifrei de afaceri de peste 93% fata de perioada similara a lui 2007 pana la o valoare de 203 milioane de euro.

Compania a raportat pentru primele trei trimestre un profit operational de 10,6 milioane de euro, ceea ce reprezinta peste 5% din totalul veniturilor.



Citeste si