TeliaSonera a refuzat oferta de preluare a France Telecom
TeliaSonera "confirma faptul ca a primit o oferta indicativa de la France Telecom, in vederea unei posibile achizitii. Grupul a respins aceasta oferta", precizeaza comunicatul.
"Consiliul de administratie a solicitat asistenta din partea unor consilieri profesionisti pentru a evalua oferta si a decis in unanimitare respingerea acesteia, pe motiv ca subevalueaza semnificativ compania", se mai arata in comunicat.
"Pretul indicativ de 56,225 coroane/actiune (6 euro/actiune) subevalueaza puternic potentialul grupului", a subliniat presedintele consiliului de administratie al grupului, citat in cadrul comunicatului.
Acesta a mai precizat ca activitatea grupului este solida si are perspective excelente de crestere.
Operatorul francez anuntase anterior ca inaintase o "oferta amicala" pentru preluarea grupului suedezo-finlandez TeliaSonera, pentru a forma cel de-al patrulea operator mondial de telecomunicatii, cu 237 milioane clienti.
Prin fuziunea din 2002 dintre compania suedeza Telia si compania finlandeza Sonera, statul suedez detine in prezent o participatie de 37,3%, statul finlandez detine 13,7% din actiuni, iar restul de 18,2% apartine unor institutii si firme din Suedia.