Asociatia de Comunicatii prin Cablu (ACC) vrea sa dea in judecata Consiliul General al Muncipiului Bucuresti (CGMB) si sa ceara despagubiri, pentru ca aceasta institutie a aprobat doua hotarari prin care ii obliga pe furnizori sa-si monteze cablurile in subteran, afectandu-le, astfel, afacerile.
"Au modificat, printr-o hotarare, planul urbanistic general, ca sa ne oblige sa ingropam cablurile, pentru ca sa fie acoperiti in fata justitiei in incercarea de a schimba, pe calea atacului extraordinar, o hotarare definitiva a justitiei care anula tocmai aceasta obligativitate", a declarat presedintele ACC, Radu Petric, citat de NewsIn.

Petric crede ca interesul ascuns al consilierilor si al primariei Bucurestiului, exprimata prin cele doua hotarari, este de a acoperi cheltuirea a unor sume de bani pentru constructia a 35 de kilometri de canale.

"Aceste canale nu au niciun fel de dotari. Noi, reprezentantii firmelor de comunicatii, avem numeroase cereri la primarie prin care le solicitam sa ne dea autorizatii de constructii pentru cablu si am primit tot timpul amanari", a precizat Radu Petric.

Reprezentatii ACC spun ca nici a doua hotarare votata de CGMB, prin care cablistii sunt obligati ca, in 60 de zile de la finalizarea unui tronson a retelei metropolitane de fibra optica, sa-si reamplaseze retelele in subteran, nu este argumentata.

"Nu exista niciun studiu economic asupra impactului acestei hotarari. Termenul de 60 de zile este unul imposibil de respectat. Pe de alta parte, Daca tot se ingroapa retelele, vrem ca noi sa detinem controlul asupra lor. Nu vrem sa fim chiriasii nimanui, pentru ca pretul transmisiunilor prin cablu ar putea creste. Dincolo de faptul ca oamenii nu o sa poata plati acest pret, s-ar putea ca transmisiunile fara fir sa fie mai ieftine, deci nu vad de ce am mai ingopa cablurile", spune Petric.

Pe de alta parte, primaria Bucurestiului spune ca reprezentatii firmelor de cablu platesc chirii mici pentru utilizarea stalpilor unde au intinse firele de cablu si, de multe ori, si le-au amplasat ilegal. Edilii mai spun ca firmele de cablu nu vor implementarea proiectului Netcity pentru ca, astfel, concurenta va creste, prin firele ingropate putand transmite mult mai multi competitori, iar preturile vor scadea.

Hotararea a fost aprobata cu amendamentul ca formularea "in subteran" se inlocuieste cu "in spatii special amenajate".

Desi hotararea nu mentioneaza, explicit, ingroparea cablurilor, spatiile "special amenajate" vor fi in subteran. Iar asta pentru ca, tot joi, CGMB a dat unda verde si hotararii de modificare a Planului Urbanistic General (PUG) al Capitalei, potrivit careia toate retelele tehnico-edilitare de pe domeniul public, adica si firele cablistilor, vor fi montate in pamant. Se interzice, astfel, ca retelele electrice, de iluminat public si de comunicatii electronice sa fie amplasate suprateran (la suprafata sau aeriana), pe fatadele cladirilor, pe stalpi, la balcoane, in pomi sau pe alte elemente de suprastructura.

Proiectul "Reteaua metropolitana de fibra optica a municipiului Bucuresti - Netcity" prevede, printre altele, coborarea in subteran a cablurilor aeriene apartinand operatorilor de telecomunicatii. CGMB a aprobat, in sedinta din 6 martie, hotararea privind aprobarea contractului de concesiune a infrastructurii pentru fibra optica catre compania UTI System, care, astfel, va realiza si va administra reteaua de telefonie, internet si cablu TV. Aceasta hotarare a dat, practic, unda verde proiectului Netcity.

Contractul de concesiune, incheiat de municipalitate cu UTI System, in august 2007, se intinde pe o durata de 49 de ani. In acest timp, compania va investi peste 200 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii de fibra optica, aceasta urmand sa fie inchiriata, ulterior, firmelor interesate sa ofere servicii consumatorilor prin intermediul retelei subterane.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri