17 Martie 2008

Oficiali ai Microsoft si ai Yahoo au discutat despre o eventuala fuziune

Membri din conducerea Microsoft si Yahoo s-au intalnit la inceputul saptamanii pentru a discuta despre oferta de preluare a Yahoo facuta de Microsoft, potrivit unor surse avizate, citate de Reuters.

Sursele au declarat ca aceasta a fost prima intalnire intre reprezentanti ai Microsoft si ai Yahoo de cand Microsoft a facut oferta ostila de preluare, de aproape 42 miliarde dolari, pe care Yahoo a respins-o in 31 ianuarie ca fiind nepotrivita, potrivit NewsIn.

Intalnirea nu a fost o negociere si nu a fost prezent niciun bancher, a precizat una dintre sursele citate de Reuters.

Scopul intalnirii a fost sa le permita celor de la Microsoft sa isi prezinte viziunea despre entitatea care ar rezulta prin fuziune, iar directorii de la Yahoo nu au facut decat sa asculte, potrivit The Wall Street Journal, care a publicat primul stirea, citand o sursa avizata, consemneaza Reuters.

La intalnire nu au fost discutate conditii financiare si nu se stie care dintre directori a participat, a mai indicat The Wall Street Journal.

Purtatorii de cuvant ai Microsoft si Yahoo au refuzat sa comenteze, mai scrie Reuters.

De cand Yahoo a respins oferta Microsoft, nu au fost facute publice nici alte oferte de preluare, dar nici Microsoft nu si-a imbunatatit oferta, iar situatia a stagnat.

Yahoo a purtat negocieri cu News Corp si cu AOL, companie detinuta de grupul Time Warner. Intalnirea cu sefi de la Microsoft face parte din strategia prin care Yahoo isi mentine deschise toate optiunile, au mai spus surse.

Yahoo a prelungit, recent, termenul limita pentru nominalizarile membrilor comitetul director, intr-o incercare pe care analistii si investitorii o considera menita sa intarzie o eventuala preluare ostila de catre Microsoft.

Microsoft propusese initial sa plateasca aproape 45 de miliarde dolari pentru Yahoo, dar valoarea ofertei a scazut pana la mai putin de 42 miliarde dolari, ca urmare a ieftinirii actiunilor Microsoft cu 12% din momentul respectiv pana in prezent.

Cotatia actiunilor Microsoft a coborat cu 27 de centi (1%) pana la 28,39 dolari, in prima parte a sedintei de tranzactionare de joi a pietei Nasdaq, iar titlurile Yahoo s-au ieftinit cu 60 de centi, adica 2,2%, pana la 26,90 dolari/actiune.

Directorul general al News Corp, Rupert Murdoch, a spus ca nu va intra intr-o batalie cu Microsoft pentru preluarea Yahoo.

AOL a anuntat joi ca va cumpara site-ul de socializare Bebo, intr-o miscare despre care unii dintre analisti spun ca arata ca firma-mama a AOL, Time Warner, are planuri care nu au legatura cu Yahoo.



Citeste si