Aproape trei sferturi dintre IMM-urile româneşti (73%) au un nivel slab de digitalizare, cu un scor între 0 şi 3, arată datele unui raport al Eurostat, citat într-o analiză realizată de un dezvoltatorul al unui soft ERP, transmite Agerpres.

"Deşi România are un potenţial excelent în domeniul IT, afacerile locale fac paşi mici către o echipare corectă, care să îi ducă pe poziţii favorabile faţă de competitori. Ne uităm încă la cost şi nu am înţeles deocamdată că echiparea tehnologică este o investiţie care te scuteşte de timp, de bani, adică de resurse aruncate pe geam. Mai mult, nici instituţiile statului nu creează un mediu avantajos digitalizării în masă, pentru că ele însele sunt digitalizate pe hârtie şi nu pe bune. Mai exact, statul ne obligă la raportări lunare, invocând automatizarea acestui proces, însă nu ne oferă şi infrastructura capabilă să gestioneze o relaţie automatizată corect cu mediul privat. În contextul acesta, majoritatea antreprenorilor amână implementarea unui sistem tehnologic, făcându-şi un imens dezavantaj, având în vedere beneficiile aduse de digitalizarea cu un soft potrivit", a explicat Roxana Epure, managing partner al NextUp.

Potrivit sursei citate, România continuă să fie printre cele mai slab digitalizate ţări, inclusiv în ceea ce priveşte mediul privat, de pe continentul european.

Astfel, conform unui raport privind digitalizarea firmelor în Uniunea Europeană în 2023, lansat recent de Eurostat, aproximativ 27% dintre IMM-urile din România au atins un nivel de bază al digitalizării, iar 73% au înregistrat un scor între 0 şi 3 al digitalizării, adică nivelul "foarte slab", şi aproape 19% nivelul "slab". În acelaşi timp, doar 8% au un nivel ridicat de digitalizare, respectiv 1,5% un nivel "foarte ridicat" de digitalizare.

La nivel general, România se află pe ultimul loc la capitolul digitalizare printre ţările din Uniunea Europeană, sub nivelul Bulgariei, unde 28% dintre IMM-uri au un nivel de bază privind digitalizarea. Prin comparaţie, în ţări ca Finlanda sau Suedia, peste 80% dintre firmele mici şi mijlocii au un nivel de bază de digitalizare.

NextUp este dezvoltatorul unui soft ERP adaptat afacerilor locale şi folosit cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie, construcţii şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de resurse şi a optimiza procesele şi previziunile de business.

Această statistică sumbră a digitalizării IMM-urilor din România vine de altfel în contrapartidă la abilitățile recunoscute ale românilor în ce privește sectorul IT, dar și a ediției 2023 a Digital Quality of Life Index – ”Clasamentul calității vieții digitale” – în care țara noastră se regăsește pe locul 14, peste SUA, Japonia, Marea Britanie sau Coreea de Sud.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri