Compania Genpact, furnizor de servicii de outsourcing, cu sediul central în SUA și cu trei birouri în România, a deschis un centru de inovație în Inteligență Artificială în cadrul biroului pe care-l are în București. Este cel de-al treilea astfel de centru deschis în ultimele 6 luni, după cel din Regatul Unit al Marii Britanii și cel din India. Reprezentanții companiei au vorbit despre rolul acestui centru de inovare, dar și despre campania de angajare pe care o derulează în această perioadă.

La finalul anului trecut, Genpact și-a extins prezența în regiunea de Nord-Est a României, prin deschiderea unui hub de colaborare în Iași. Odată cu această mutare, compania de outsourcing ce oferă servicii în domenii precum achiziții, logistică, finanțe și contabilitate, asistență clienți, suport vânzări sau procese bancare și de asigurări, a preconizat că vor fi create până la 1.000 de locuri de muncă în acea regiune.

Despre aptitudinile la care se uită Genpact în atragerea de noi talente, care să li se alăture celor peste 4.000 de angajați din România, au vorbit Crina Ilie, EMEA HR Leader, și Alexandru Stoenescu, Country Leader România.



„Eu am un mod simplu de a mă uita la candidați: motivație, atitudine, aptitudini și cunoștințe. Primele două vor continua să fie relevante și în acest deceniu. Ne uităm la talente care sunt foarte motivate să se alăture acestei călătorii și au atitudinea care le permite să fie deschiși la schimbări”, adaugă Crina Ilie.

În ceea ce privește celelalte două aspecte, aptitudini și cunoștințe, HR-ul Genpact precizează că în cazul acestora intervine și „mașinărie de training, recalificare și dezvoltare a Genpact”. Compania a dezvoltat Genome, o platformă ce reprezintă un cadru de învățare alimentat de Inteligența Artificială, ce le oferă acces angajaților la mai mulți experți care să îi ghideze în procesul de învățare. Noul centru de inovație în Inteligența Artificială deschis în București poate reprezenta spațiul în care aceste cunoștințe să fie puse în practică.

Deși avansul Inteligenței Artificiale Generative a dus la apariția de soluții care traduc în timp real conversatiile ce au loc în limbi diferite, reprezentanta Genpact consideră că, cunoașterea limbilor străine rămâne un aspect important la care se uită industria pe termen scurt și mediu în procesul de recrutare. Când face referire la limbile străine, aceasta spune că engleza nu este îndeajuns și ar trebui, pe lângă aceasta, angajații să știe și o altă limbă străină. De asemenea, nu este vorba doar despre cunoașterea limbilor străine, ci și despre o gândire analitică care să le permită angajaților să pună întrebările corecte pentru a obține soluțiile corecte.

Întrebat despre crearea celor 1.000 de locuri de muncă, ceea ce Genpact preconiza odată cu deschiderea hub-ului din Iași, Alexandru Stoenescu, Country Leader România în cadrul Genpact, precizează că se așteaptă ca acest număr să fie atins până la finalul anului 2024.

Referitor la pozițiile pe care angajează, acesta spune că este „vorba despre un mix, majoritatea fiind în domenii precum finanțe și contabilitate, asistență clienți, suport sau logistică” și este vorba și de roluri tehnice, precum cel de data scientist sau data engineer. Majoritatea angajaților ce țin de hub-ul din Iași lucrează de acasă, locația fiind deschisă pentru a-i aduce la birou, în mare parte, doar la evenimentele de inovare pe care Genpact le organizează.

Centrul de Inovare în Inteligența Artificială, deschis la București

Centrul de inovare deschis de către Genpact la București reprezintă un spațiu în care angajații companiei și reprezentanți ai clienților pe care organizația îi are vor explora împreună modalități de reinventare a unor procese de afaceri cu ajutorul soluțiilor AI. Experții în Inteligență Artificială ai Genpact România au prezentat patru aplicații dezvoltate folosind ultimele tehnologii, aplicații care pot fi replicate și implementate și în alte industrii. Două dintre acestea sunt:

  • o soluție Generative AI pentru facturile neemise ce a deblocat 170 de milioane de dolari pentru un client Genpact. Cu lanțuri de aprovizionare complexe, distribuitorii de tehnologie pot avea blocate în fiecare lună milioane de dolari în facturi neemise. Platforma utilizează Generative AI pentru a furniza informații în timp real în ceea ce privește stadiul acestor facturi neemise, extrăgând informații despre comenzi și elemente nefacturate din sistemul ERP pe care le verifică încrucișat pentru a recomanda acțiunile necesare.
  • o soluție Generative AI pentru remedierea disputelor referitoare la prețul facturat. Dezvoltată pentru o companie globală de bunuri de larg consum, această soluție GenAI abordează o provocare a acestei industrii: diferența dintre prețul efectiv facturat de către comercianți și suma pe care se așteptau să o plătească, dispute care generează o colectare întârziată a facturilor pentru producători. Soluția utilizează Generative AI pentru a clasifica și compila datele provenite din surse nestructurate, în diferite limbi. Ulterior, le compară cu structurile de preț, pentru a determina dacă cererea este validă. Genpact consideră că aplicația are potențialul de a debloca miliarde de dolari pentru clienții Genpact din industria bunurilor de larg consum și nu numai.

În 2023, peste 1.500 din cei 4.000 de angajați din Româniai ai Genpact au finalizat cursurile dedicate Gen AI disponibile în platforma de învățare a companiei, numită Genome.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri