8 Decembrie 2023

Bill Gates se aștepta ca Internetul să facă lumea mai bună: Acum consideră că a ajutat „nebunii” să se întâlnească mai ușor



Miliardarul Bill Gates se aștepta inițial ca Internetul să transforme lumea într-una mai rațională, care se bazează pe argumente valide, însă a ajuns să realizeze că a devenit doar un instrument pentru dezinformare și „idei nebune”.

„Trebuie să recunosc, oamenii care au condus revoluția digitală, inclusiv eu, am crezut cu adevărat că lumea va deveni mai rațională”, a precizat Bill Gates, citat de Business Insider.

Discuția a avut loc plecând de la efectele pe care Inteligența Artificială le are asupra lumii, miliardarul făcând trimitere la așteptările sale inițiale legate de efectele pe care Internetul le va avea la nivel global.

În timp ce Internetul devenea din ce în ce mai accesibil la nivel global, el se aștepta ca lumea să fie din ce în ce mai rațională și, datorită accesului la informație, să nu mai pice în plasa dezinformărilor și a conspirațiilor.

Ceea ce Bill Gates nu a prevăzut a fost modul în care Internetul va fi folosit de oamenii cu „idei nebune”, conform precizărilor sale.

„Erau mulți astfel de oameni în lume, însă nu se întâlneau unul cu celălalt(înaintea Internetului n.r.)”, precizează Bill Gates, care adaugă faptul că în prezent, prin prisma instrumentelor digitale, s-a ajuns la situații în care unii oameni reacționează în următorul mod: „Crezi că acel lucru este o nebunie? Și eu! Hai să creăm o masă critică de oameni nebuni. Hai să ne numim QAnon.”

El speră că noile generații vor fi capabile de creativitatea necesară pentru a rezolva aceste probleme legate de dezinformare.

În ceea ce privește Inteligența Artificială, acesta susține reglementarea tehnologiei, adăugând că cine se împotrivește acestui lucru este o persoană lipsită de sens. Legat de așteptările pe care acesta le are în ceea ce privește efectele Inteligenței Artificiale, miliardarul s-a arătat mai optimist, precizând că ar putea rezolva problemele legate de lipsa forței de muncă și are potențialul de a face lumea mai bogată.



Citeste si