Samsung a amanat lansarea smartphone-ului Nexus Prime pentru a marca respectul pe care compania asiatica l-a purtat fondatorului Apple, Steve Jobs, scrie BBC.co.uk.
Compania a subliniat ca nu ar fi bine sa lanseze device-ul cand lumea il plange pe fostul sef al Apple, care a murit saptamana trecuta.

Compania asiatica dorea sa lanseze mobilul pe 11 octombrie, la San Diego.

Samsung are o relatie stransa cu Apple, unul dintre furnizorii de echipamente pentru compania asiatica. Totodata insa, ambele companii s-au dat in judecata pentru incalcarea drepturilor de autor.

Nexus Prime este ultimul dintr-o serie de smartphone-uri ale companiei din Coreea care ruleaza pe sistemul de operare Google Android. Acesta va fi primul terminal disponibil “la raft” care va rula pe cea mai recenta versiune a sistemului, Ice Cream Sandwich.

Pe plan global, conform Nielsen, in august 2011, Apple avea o cota de piata de 19,25% pe segmentul smartphone-urilor in timp ce Samsung acoperea 16,2%.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri