1 Iulie 2011

Dupa Moody's, si S&P retrage ratingul RCS&RDS



Standard & Poor's (S&P) a reafirmat joi ratingul de credit pe termen lung "B" al RCS&RDS si a retras calificativul la cererea companiei, potrivit unui comunicat al agentiei de evaluare financiara, scrie Mediafax.

La momentul retragerii, ratingul RCS&RDS avea perspectiva stabila, iar compania nu avea datorii evaluate de S&P.

S&P a atribuit companiei in februarie 2010 ratingul "B", cu perspectiva pozitiva, care a fost modificata in luna iunie a aceluiasi an la stabila.

Pe de alta parte si Moody's a retras marti ratingul de credit "Ba3" acordat RCS&RDS "din motive de business".

Spre deosebire de S&P care a atribuit RCS&RDS perspectiva stabila, cei de la Moody's au atribuit RCS&RDS perspectiva negativa la data retragerii.

RCS&RDS a incheiat anul trecut pe pierdere, dupa ce in 2009 a consemnat un castig net de 211,83 milioane de lei.

Cu o retea care acopera peste 200 de orase, RCS&RDS este unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata serviciilor de televiziune prin cablu si prin satelit, telefonie fixa si mobila. Principalii concurenti sunt UPC si Romtelecom pe zona serviciilor de telefonie fixa, internet si televiziune prin cablu si satelit.

Potrivit unor surse, grupul RCS&RDS, controlat de catre omul de afaceri Zoltan Teszari, este interesat sa preia UPC.

RCS&RDS si-a inceput activitatea in urma cu 15 ani si este prezent si pe pietele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Italia, Croatia si Serbia.



Citeste si