2 Mai 2011

Dominatia Google, sub lupa autoritatilor americane



Comisia Federala pentru Comert din Statele Unite pregateste o investigatie referitoare la pozitia dominanta detinuta de Google in domeniul serviciilor de cautare pe Internet, prin alertarea companiilor high-tech sa stranga informatii in acest sens, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Agentia a anuntat companiile ca intentioneaza sa le solicite oficial informatii, au spus sursele. Aceste cereri sunt similare citatiilor, transmite Mediafax.

Comisia a asteptat ca Departamentul de Justitie sa finalizeze analiza preluarii companiei ITA Software de catre Google.

ITA dezvolta aplicatii informatice pentru sectorul transporturilor, inclusiv cel aerian.

Departamentul a aprobat la inceputul lui aprilie preluarea ITA de catre Google, pentru 700 milioane de dolari, cu conditia sa puna la dispozitia concurentei date referitoare la domeniul transporturilor. Google mai trebuie sa permite autoritatilor guvernamentale sa analizeze plangerile ca ar avea un comportament incorect pe piata.

O investigatie din partea Comisiei pentru Comert poatea avea un potential semnificativ, a declarat Eleanor Fox, profesor de drept la New York University.

"Google ar putea fi viitorul caz de tip Microsoft", a spus Fox, referindu-se la o ancheta a Departamentului de Justitie si la un acord intre autoritati si Microsoft pentru stingerea litigiului.

Adam Kovacevich, purtator de cuvant al Google, a refuzat sa comenteze, ca si Cecelia Prewett, reprezentanta a Comisiei.



Citeste si